Chiar şi fără aeroport, Braşovul este unul dintre cele mai vizitate oraşe din România. Anual ajung aici peste două milioane de vizitatori români şi străini, iar străzile centrului istoric sunt în permanenţă pline, zi şi noapte, în toate anotimpurile. Se întâmplă aşa, pentru că Braşovul este în primul rând o cetate, care şi-a păstrat caracteristicile medievale, vizibile la tot pasul, dar şi pentru că oraşul este aşezat în cea mai frumoasă zonă turistică a ţării, din aglomerarea urbană pornind drumurile către Tâmpa, către Poiana Braşov, dar şi către Valea Prahovei sau către vechile biserici săseşti fortificate din împrejurimi. Braşovul este un mare muzeu în aer liber, care spune poveşti medievale la tot pasul, la poalele Tâmpei.
Oraşul de la poalele Tâmpei merită efortul de a fi descoperit “la picior”, pe străduţele pietruite din centrul istoric. Aici se pot întâlni vizitatori din întreaga lume, la orice oră din zi sau din noapte, iar amalgamul lingvistic pe care-l poate percepe urechea atentă, este dovada clară că Braşovul reprezintă o atracţie irezistibilă pentru foarte multe categorii de turişti. Cetatea Braşovului a fost ridicată între secolele XIII şi XVII-lea din nevoia de apărare împotriva invazii lor turcilor şi tătarilor. Cetatea avea şapte bastioane, unite prin ziduri puternice de apărare. Bastioanele erau încredinţate breslelor, după modelul medieval, fiind dispuse la o distanţă de aproximativ 110 m distanţă unele de altele. În vremurile de glorie ale cetăţii Braşovului, sistemul de fortificaţii avea 28 de turnuri, din care astăzi nu mai există decât şase. În zona de sub Tâmpa mai pot fi admirate şi astăzi Bastionul Ţesătorilor Bastionul Postăvarilor.
“Kilometrul zero” al unei excursii pe urmele istoriei cavalerilor teutoni care au ridicat cetatea Kronstadt (Oraşul Coroanei), este Piaţa Sfatului, loc încărcat de istorie, care poate fi considerat “inima” vechii cetăţi a Braşovului.
Toate celelalte obiective turistice ale Braşovului se află în vecinătatea acestui punct central al cetăţii de astăzi. În Piaţa Sfatului se află vechea primărie, Rathaus sau Casa Sfatului, clădire construită în anul 1420, care, la prima vedere, pare de mici dimensiuni, dar cei care o vizitează pot descoperi că spaţiul oferă dimensiuni nebănuite, care parcă se dilată, de la un culoar la altul, de la o sală de expoziţie la alta. Clădirea îmbină mai multe stiluri arhitecturale, care confirmă istoria zbuciumată a localităţii. Parterul, unde se pot admira elementele stilului gotic, găzduieşte astăzi expoziţiile permanente ale Muzeului de Istorie a Braşovului, iar etajul, mansarda şi turnul arată cum goticul se poate îmbina armonios cu elementele renascentiste şi baroce.
Istoria întipărită în clădirile-monument
Din Piaţa Sfatului se poate porni către Biserica Neagră sau către vechea Casă a Negustorilor, construită între anii 1539-1545 la cererea soţiei judelui Braşovului. Locul este mereu animat de sutele de braşoveni sau de vizitatori care se opresc, măcar pentru o cafea sau un ceai, la cafenelele şi restaurantele aşezate de jur împrejurul Pieţei. Biserica Neagră este unul dintre monumentele reprezentative pentru istoria Braşovului. Clădirea unică în lume are 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime, fiind cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din Sud-Estul Europei. Biserica a fost construită începând cu anul 1385 şi s-a numit „Biserica Sfânta Maria“, până la marele incendiu din 1689, care i-a schimbat numele şi destinul. Îmbinarea între stilurile gotic şi baroc se explică prin instoria monumentului, parţial distrus în incendiu şi refăcută de meşteri veniţi din Danzig, care au adăugat noile bolţi în stil baroc. După incendiu, a renăscut din propria-i cenuşă, devenind Biserica Neagră de astăzi. Interiorul poate adăposti 5.000 de oameni. A scăpat de incendiu pictura murală din pridvorul sudic, reprezentând figura Mariei cu Pruncul, aşezată între Sf. Ecaterina şi Sf. Varvara. În colţurile de jos ale picturii se află stemele regelui Matei Corvin şi a soţiei sale Beatrice de Napoli-Aragon. În clopotniţa Bisericii Negre se află marele clopot din bronz, care cântăreşte şase tone. În interior se poate admira şi o colecţie de peste 100 covoare a Bisericii Negre care este cea mai bogată colecţie de acest fel din România, care spune şi istoria comunităţii braşovene şi a împărţirii breslelor din vechea cetate. Orga Bisericii Negre este una dintre cele mai mari din Sud-Estul Europei, cu 4.000 de tuburi, care încântă şi astăzi publicul cu sonoritatea sa specială. Orga a fost instalată în Biserica Neagră în anul 1839.
Povestea ascunsă în arhivele locale
La pas, prin marele muzeu în aer liber de la poalele Tâmpei, pot fi descoperite clădiri care ascund secrete teribile ale istoriei locurilor, transformate astăzi în magazine sau pensiuni turistice. Pornind spre
Poarta Ecaterinei (Catharinei), construită în anul 1559, puţini vizitatori ştiu că trec prin faţa casei în care a locuit o anume Kaatharina, despre care se spune că ar fi devenit soţia lui Vlad Ţepeş, după exilul domnitorului, păstrat în istorie ca perioada în care ar fi fost încarcerat. De fapt, în arhivele oraşului se găsesc şi astăzi câteva documente care arată că încarcetarea a fost, de fapt, un exil, iar una dintre dovezile clare ale falsificării istoriei este chiar portretul lui Vlad Ţepeş, pe care i l-a comandat chiar Matei Corvin, în timpul aşa-zisei încarcerări – lucru care nu s-ar fi putut întâmpla, dacă domnitorul român ar fi fost prizonier.
Diana Bertha Krausser, profesoară de istorie în Braşov, a cercetat arhivele oraşului şi a scris o lucrare ştiinţifică despre istoria neştiută a cetăţii de la poalele Tâmpei, publicată la o editură locală, în anul 2010, dar povestea nu a fost valorificată.
Poarta Ecaterina a fost ridicată cu ajutorul financiar de la magistratul Johhanes Beckner, fiind principala poartă de acces dinspre Scheii Braşovului, care îndeplinea şi rol de bastion. Turnuleţe din partea superioară a porţii simbolizau Jus Gladii, privilegiul conducătorilor braşoveni de a da sau nu pedeapsa cu moartea, în perioada medievală. În apropiere se află şi Poarta Schei, construită mult mai târziu, între anii 1827-1828.
Fortificaţiile breslelor de meşteşugari
Dincolo de Poarta Ecaterinei se poate ajunge la Bastionul Ţesătorilor, care adăposteşte cea mai veche machetă a oraşului, realizată în două etape, care arată întinderea vechii cetăţi şi a oraşului de dincolo de ziduri. Bastionul, aflat în sud-estul cetăţii Braşovului, aproape de patinoar şi sub Tâmpa, a fost ridicat între anii 1421 şi 1432 şi apărat breslei ţesătorilor de in. Este fortificaţia cel mai bine conservată şi cea mai mare, având o suprafaţă de 1.616 mp, cu un zid de la bază de 4,5 metri grosime. Fortificaţia găzduieşte şi un mic Muzeu de arme medievale. În apropiere, Bastionul Graft, ridicat în secolul al XV-lea, a aparţinut breslei şelarilor. În secolul al XVI-lea au fost construite atât canalul Graft, care colectează apele de pe dealul învecinat, cât şi zidul de apărare cu opt turnuri. În apropiere se află şi Turnul Alb, cel care face legătura cu Bastionul Graft, ridicat în anii 1460-1494, în afara zidurilor cetăţii Braşovului, pe un vârf de stâncă, fiind cel mai înalt punct de fortificaţie. Turnul Alb, afectat şi el de incendiul din 1689, fiind reconstruit la începutul secolului al XVIII-lea, era întreţinut de breslele cositorarilor şi arămarilor. Foarte aproape de Turnul Alb se află şi Turnul Negru, ridicat în secolul al XV-lea, având rolul de a împiedica atacatorii să se apropie de zidurile cetăţii Braşovului. Denumirea provine din anul 1559, când a fost lovit de un fulger şi a ars. Pe o altă colină se poate admira Cetăţuia, ridicată pe Dealul Cetăţii, în anul 1524. A fost concepută ca un fort din lemn, cu patru turnuri de apărare, apoi reconstruită din piatră, după ce a fost distrusă de luptele cu Petru Rareş, apoi consolidată cu patru bastioane, în anul 1630.
Lucruri mai puţin ştiute
Strada Sforii, ce datează din secolul al XIII-ea, este una dintre cele mai înguste străzi din Europa şi cea mai strâmtă din Estul Europei. Tot la Braşov se află şi urmele istorice ale primei şcoli româneşti, clădită în anul 1494, prin grija voievodului Vlad Călugărul şi continuată de Neagoe Basarab, Petru Cercel şi Mihai Viteazul. Clădirea care adăposteşte prima şcoală românească păstrează elemente ale stilului gotic, aplicate în anii 1760-1761 atunci când a fost reconstruită.
Muzeul interactiv din Casa Mureşenilor
Foarte aproape de Casa Sfatului se află un muzeu care spune istoria familiilor braşovene şi care s-a remarcat prin implementarea unui proiect novator, bazat pe realitatea virtuală. Din august 2017, Muzeul ”Casa Mureşenilor” a implementat proiectul cultural „Realitatea virtuală – soluţie inovatoare de protejare şi promovare a patrimoniului”, pentru transformarea muzeului într-un loc de explorare şi descoperire prin promovarea interacţiunii şi implicării emoţionale a vizitatorilor. Casa Mureşenilor s-a deschis în Piaţa Sfatului, nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor. Arhiva Muresenilor este una dintre cele mai bogate si importante arhive de familie
Apele sărate de la Sovata
Sovata, una dintre celebrele staţiuni balneare din România, se află în judeţul Mureş, fiind căutată pentru apele izvoarelor şi lacurilor sărate de aici, folosite pentru băi încă din vremurile premergătoare secolului al XVIII–lea. Este situată în zona nord-estică a bazinului Transilvaniei, în extremitatea estică a judeţului Mureş, fiind al şaselea oraş, ca mărime, al judeţului, la o distanţă de 60 km de reşedinţa de judeţ, municipiul Târgu-Mureş. Prima menţiune a aşezării datează din 13 septembrie 1578. Apele sărate erau folosite iniţial mai ales de populaţia locală, iar ulterior au apărut vizitatorii înstăriţi, mica aristocraţie începând să-şi construiască rezidenţe de vară proprii la poalele muntelui de sare încă de la începutul anilor 1840. În 1872 au fost puse bazele primei băi publice din localitate, denumită “Gera”, autorizată ca şi baie terapeutică în 1876. Staţiunea de Jos s-a dezvoltat în jurul acestei băi, în foarte scurt timp, localitatea însăşi cunoscând o dezvoltare nemaiîntâlnită în istoria sa de peste trei secole. Calitatea izvoarelor şi lacurilor de aici au făcut ca Sovata să aibă astăzi grad de ocupare de 100% în lunile de vară, pe lângă turiştii români venind mulţi şi din Moldova, Ungaria, Germania şi Israel.