Jurnalul.ro Ştiri Externe Lula da Silva consideră că Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski nu sunt pregătiţi de negocieri

Lula da Silva consideră că Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski nu sunt pregătiţi de negocieri

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat miercuri că va continua eforturile pentru identificarea unei soluţii de pace în Ucraina, subliniind însă că nici omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, nici cel rus, Vladimir Putin, nu sunt pregătiţi pentru negocieri.

"Nici Putin, nici Zelenski nu sunt pregătiţi pentru pace", a declarat Lula da Silva, citat de agenţia Reuters.

Preşedintele Braziliei a precizat că a elaborat, împreună cu alte state neutre, o serie de opţiuni de pace, care sunt disponibile în situaţia în care Kievul şi Moscova vor deveni pregătite pentru negocieri.

La rândul său, Arabia Saudită va organiza peste câteva zile o reuniune în oraşul Jeddah, pentru a discuta despre potenţiale opţiuni pentru o soluţie de pace în Ucraina.

Rusia şi Ucraina nu poartă negocieri pentru oprirea conflictului militar. Administraţia Volodimir Zelenski a condiţionat lansarea negocierilor de pace de retragerea în totalitate a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei. La rândul său, Rusia susţine că este dispusă la negocieri de pace, dar cere Kievului să recunoască "noile realităţi teritoriale", o referire la teritoriile ocupate de forţele militare ruse.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri