Jurnalul.ro Sport Sporturi Surpriză la BRD Bucharest Open 2019. Sorana Cîrstea, eliminată din primul tur

Surpriză la BRD Bucharest Open 2019. Sorana Cîrstea, eliminată din primul tur

Jucătoarea Jaqueline Cristian, numărul 210 WTA, a provocat, marţi, prima surpriză la BRD Bucharest Open, învingând-o pe a cincea favorită, Sorana Cîrstea, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-2, în duelul româncelor din primul tur al turneului de tenis de la Bucureşti, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BNR din Capitală.

Cîrstea, numărul 81 WTA, a început foarte bine meciul, s-a distanţat la 3-0 destul de repede, însă apoi a pierdut 5 ghemuri la rând, pentru ca în final să cedeze primul set cu 4-6. Setul secund a început la fel ca precedentul, favorita numărul 5 a condus cu 3-0, dar nu a mai cedat şi a egalat la seturi.

Cu toate acestea, surpriza s-a produs în cele din urmă, iar Jaqueline Cristian, beneficiara unui wild card, s-a impus cu 6-2 în setul decisiv, câştigând duelul româncelor din primul tur al turneului bucureştean după 2 ore şi 20 de minute de joc. Acesta a fost prima întâlnire a celor două jucătoare române în circuitul WTA.

Prin calificarea în turul 2, Jaqueline Cristian şi-a asigurat 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA, în timp ce Sorana Cîrstea va primi 1.925 dolari şi 1 punct WTA. AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri