Comisia juridică din Senat va vota nominalizarea lui Brett Kavanaugh la conducerea Curții Supreme, potrivit afirmațiilor Republicanilor, după o zi de mărturii la Capitol Hill: acuzatoarea și-a prezentat povestea în legătură cu hărțuirea sexuală la care ar fi fost supusă de judecătorul Kavanaugh, în timp ce acesta a respins acuzațiile, notează The Guardian.
Votul va avea loc vineri, potrivit declarațiilor făcute de republicani la ieșirea din audiție. „Depinde ce se întâmplă mâine”, a spus șeful republican al comisiei, Chuck Grassley, întrebat de reporteri dacă republicanii au suficiente voturi pentru a avansa nominalizarea lui Kavanaugh.
În timpul audiției, Kavanaugh a avut o ieșire nervoasă. „Nu o să mă faci niciodată să renunț”, a spus acesta în fața acuzațiilor venite din partea Christinei Blasey Ford.
„Sunt aici să spun adevărul. Nu am agresat sexual pe nimeni: nici în liceu, nici în facultate, niciodată”, a spus Kavanaugh.
Mărturiile lui Kavanaugh au fost lăudate de Donald Trump. „Mărturiile arată Americii exact de ce l-am nominalizat”, a scris Trump. „Mărturia sa a fost puternică, sinceră și țintită”, a scris Trump pe Twitter. „Strategia de căutare și distrugere a democraților este rușinoasă, iar acest proces este o totală rușine și un efort pentru întârziere, obstrucționare și rezistență. Senatul trebuie să voteze!”