De aceea UE a integrat în 1973 Irlanda, ţară care avea o rată a fertilităţii (copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii) dublă faţă de media celor 11 state care compuneau Uniunea: 3,9. Iar în 1981 şi 1986, când rata scădea la 1,5, venea rândul aderării Greciei, Spaniei şi Portugaliei - ţări în care femeile aduceau pe lume doi copii.
Fireşte că valurile de extindere au conferit conducătorilor Vestului suficient răgaz pentru a elabora o strategie demografică şi trecerea de la o dezvoltare extensivă la una intensivă, însă ei au preferat, mai departe, să birocratizeze şi să hiperfiscalizeze Uniunea. În locul unei pieţe unice, aşa cum visa Winston Churchill, a ieşit doar o uniune vamală. Cu menţiunea că traiul subvenţionat i-a făcut pe greci şi spanioli să ajungă din frunte la coada ratei fertilităţii. Mai mult, potenţialul viitorului pentru motivele egoiste ale prezentului a fost grevat în aceste ţări, ca şi în Italia, nu doar de şomajul masiv în rândul tinerilor, derulat în paralel cu creşterea vârstei de pensionare, ci şi de supraîndatorare.
Am tot reluat ideea că Brexitul a vrut să sugereze clasei politice corupte din UE că a venit momentul să se restaureze reperele capitaliste, piețele și respectul față de proprietatea privată. Și am adăugat că acesta a urmărit ancorarea caracterului europenilor și eliminarea discreționarismului.
Iar dacă tot am pomenit de Churchill, cu atât mai mult e bine de subliniat că Brexitul a reprezentat o reacție la corupția din Europa continentală şi se poate face o paralelă cu retragerea de la Dunkerque. Dar, cu toate că UK nu mai cotizează la fondurile comunitare sunt greu de contabilizat beneficiile Brexit-ului! Se observă doar o poziție mai riscantă decât în țări precum Germania, Franța sau Spania, mai puțin conectate și dependente de economia financiară și mai bine ancorate în economia reală.
Asta nu înseamnă însă că The Economist nu are dreptate când notează că UE e sufocată de fenomenul marionetelor politice: „Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-ați putea aștepta în Europa. Șoferii de pe bancheta din spate conduc Polonia, România și Cehia în direcția greșită.”
Fără a uita să precizeze că: „Europenii s-au obișnuit să aibă de-a face cu șoferii de pe bancheta din spate, atunci când Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a ținut cald tronul prezidențial”.
Ca să rezum, Rusia a răspândit în întreaga Uniune Europeană modelul ei. Acest lucru i-a nemulțumit pe britanici, care și-au justificat decizia de a părăsi spațiul comunitar prin aceea că ei nu discută cu marionete. Din păcate, Regatul Unit s-a dovedit a fi prea mic pentru o luptă atât de mare și principala dependență cu care a fost „sufocat” s-a observant a fi cea legată de economia financiară.
Acest lucru nu mă poate opri însă să-l repun pe tapet pe Vilfredo Pareto, care remarca faptul că în societățile capitaliste există „mobilitate socială”, circulaţia elitelor. În vârful scării sociale persoanele sunt bogate şi importante din punct de vedere politic, dar aceste persoane - aceste elite - sunt mereu altele. Spre deosebire de feudalism, când aristocrații deţin averi importante sute de ani, independent de calităţile, talentele, caracterul sau morala lor.
La fel ca în feudalism, în spaţiul comunitar se cultivă iobăgia. Deosebirea dintre UE şi Rusia e doar aceea că prima e condusă de seniori care mimează democrația, pe când, la ruşi, stăpânii feudelor sunt, la rândul lor, controlaţi autoritar de un ţar, ce ar putea împărtăși, în cele din urmă, soarta lui Nicolae al II-lea.
Oricum ar fi, România e posibil să fie un experiment, ca să se vadă diferenţa dintre o republică parlamentară şi una prezidenţială.
Și închei vorbind de Nicolae Ceaușescu - unul dintre promotorii socialismului de inspirație rusească - i-ar fi plăcut în UE, fiindcă e imposibil ca citind 3-4 sloganuri europene să nu ne amintim de vreunul din vremea lui. Ceea ce pentru noi constituie un complex de superioritate față de irlandezul sau olandezul neinstruit, care abia acum învață ce-i socialismul.
Sigur că și reciproca e adevărată. Ceaușescu a zis că, în România, capitalismul se va întoarce când o face plopul pere și răchita micșunele. Aplauze! Scandări! Dar şomajul în rândul tinerilor trădează feudalismul.