Concret, burnout-ul va fi inclus în asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale, iar angajații diagnosticați cu acest sindrom vor putea beneficia de concediu medical plătit, consiliere psihologică decontată și reducerea programului de lucru, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament. Totodată, angajatorii vor fi obligați să organizeze evaluări periodice privind starea de sănătate mintală a angajaților și sesiuni anuale de conștientizare a simptomelor de epuizare profesională.
În ultimele decenii, schimbările rapide în mediul profesional și reconfigurarea modurilor de lucru au accentuat nivelurile de stres cronic la locul de muncă, conducând la o creștere semnificativă a cazurilor de epuizare profesională, cunoscută și sub denumirea de burnout.
În prezent, burnout-ul reprezintă o problemă majoră de sănătate mintală la nivel global, afectând milioane de angajați, și a devenit un fenomen tot mai întâlnit și în țara noastră, fiind amplificat semnificativ în contextul pandemiei de COVID-19.
„Studiile recente arată o creștere semnificativă a cazurilor de epuizare profesională în sectoare-cheie, precum sănătatea, educația și tehnologia, unde angajații au fost nevoiți să facă față unor cerințe de muncă în continuă schimbare, adesea fără resurse adecvate. Cu toate acestea, România nu recunoaște încă burnout-ul ca o boală profesională sau ca un fenomen care necesită intervenții legale, ceea ce lasă acest sindrom fără o formă de protecție specifică în legislația muncii”, spun câțiva parlamentari, care au pus recent pe masa senatorilor o propunere legislativă pentru reglementarea epuizării profesionale (burnout).
Concret, inițiativa semnată de cinci senatori și deputați USR vizează modificarea Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și a Legii nr.418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii, cu scopul „stabilirii unui cadru normativ clar și aplicabil pentru prevenirea, diagnosticarea și gestionarea acestui fenomen în România”.
Definirea ca fenomen de muncă și noi obligații pentru angajatori
În primul rând, burnout-ul este definit ca un fenomen de muncă. Astfel, în Legea 319/2006, este introdusă noțiunea de „epuizare profesională”, care este definită ca fiind o „stare de epuizare fizică și psihică, cauzată de stresul cronic generat de condițiile de muncă, care se manifestă prin distanțare mentală față de activitatea profesională și scăderea eficienței în îndeplinirea sarcinilor”.
„Această completare formalizează burnout-ul în cadrul definițiilor de muncă, facilitând diagnosticarea și recunoașterea acestuia ca o problemă de sănătate la locul de muncă”, explică inițiatorii.
Totodată, apar noi obligații ale angajatorilor pentru prevenirea burnout-ului, precum organizarea de sesiuni anuale de conștientizare ale simptomelor și evaluarea periodică a sănătății mintale a angajaților.
„Angajatorul va asigura, prin medicul de medicina muncii, evaluări periodice ale stării de sănătate mintală a lucrătorilor expuși riscului de epuizare profesională.
Cheltuielile aferente serviciilor de consiliere psihologică pentru epuizare profesională sunt decontate fie de angajator, fie prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale (…).
Diagnosticul trebuie confirmat de DSP
Angajatorul organizează anual sesiuni de informare și conștientizare pentru toți lucrătorii, cu privire la semnele și simptomele epuizării profesionale și măsurile de prevenție”, stipulează proiectul legislativ, care prevede și procedura de diagnosticare a epuizării profesionale de către medici și psihologi cu pregătire în medicina muncii și confirmarea diagnosticului de către direcțiile de sănătate publică.
„(1) Medicul sau psihologul care suspectează o epuizare profesională (…) trimite bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica/secția de medicina muncii sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea stabilirii diagnosticului de epuizare profesională.
(2) Medicul specialist de medicina muncii din clinica/secția de medicina muncii sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor stabilește diagnosticul prezumtiv de epuizare profesională.
(3) În termen de 30 de zile de la primirea fișei de semnalare a epuizării profesionale transmisă de medicul prevăzut la alin.(2), medicul specialist de medicina muncii din cadrul direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București confirmă sau infirmă epuizarea profesională prin proces-verbal”, prevene documentul.
Indemnizații pe perioada concediului medical pentru burnout
De asemenea, prin mai multe modificări aduse la Legea nr. 346/2002, angajații diagnosticați cu burnout vor beneficia de concediu medical plătit pe baza certificatului de la medicina muncii.
„Acesta va fi acoperit de angajator pentru primele trei zile și de sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale de la a patra zi, similar regimului pentru accidentele de muncă”, se arată în expunerea de motive.
Alte modificări extind acoperirea asigurărilor pentru a include burnout-ul alături de boli profesionale și accidente de muncă. Aceste schimbări, spun inițiatorii, „oferă angajaților cu burnout acces la indemnizații pentru incapacitate temporară, tratamente medicale și suport psihologic, iar cheltuielile sunt acoperite de bugetul asigurărilor sociale”.
Reducerea timpului de lucru
Sunt introduse și prevederi care permit asiguraților diagnosticați cu burnout să fie transferați temporar într-un alt loc de muncă sau să beneficieze de o reducere a programului de lucru, cu indemnizații corespunzătoare pentru pierderea veniturilor, la recomandarea medicului.
„Asigurații care, din cauza epuizării profesionale, a unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu își mai pot desfășura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de muncă. (…) Indemnizația pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală, ca urmare a unor afecțiuni cauzate de accidente de muncă, epuizare profesională sau boli profesionale, se acordă asiguraților care, în aceste condiții, nu mai pot realiza durata normală de muncă”, stipulează inițiativa legislativă.
Propunerea actuală de reglementare a burnout-ului în legislația națională este esențială pentru protejarea drepturilor angajaților și prevenirea consecințelor grave, care ar putea fi evitate prin măsuri și suport corespunzător, susțin inițiatorii.
„Reglementarea epuizării profesionale la nivel național este impusă nu doar pentru protecția sănătății lucrătorilor, ci și pentru respectarea obligațiilor internaționale asumate de România prin directivele europene și angajamentele față de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Angajatorii trebuie să fie obligați prin lege să implementeze măsuri de prevenție și să ofere suport lucrătorilor afectați de burnout, în timp ce angajații trebuie să fie protejați de riscurile asociate epuizării profesionale”, conform expunerii de motive.
Tulburările psihicele grave - precum depresie, anxietate și sindrom de depersonalizare -, hipertensiunea arterială și creșterea riscului de infarct miocardic, sindromul de colon iritabil, ulcerele gastrice și chiar gândurile suicidare se numără printre efectele burnout-ului.
Inclus în clasificarea internațională a bolilor de acum 5 ani
Epuizarea profesională a fost recunoscută de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind un rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat eficient și a fost introdusă în revizuirea a 11-a a Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-11).
Aici, burnout-ul este definit ca un sindrom caracterizat de:
• epuizare fizică și emoțională - simptomele de oboseală profundă care afectează capacitatea angajatului de a-și îndeplini sarcinile;
• distanțare mentală față de locul de muncă - manifestată prin sentimente de negativism și cinism;
• scăderea eficienței profesionale - performanța și productivitatea angajatului fiind afectate pe termen lung.
Care sunt efectele burnout-ului
Burnout-ul, rezultat al stresului cronic acumulat la locul de muncă, are efecte profund negative asupra sănătății fizice și mintale ale indivizilor, influențând totodată viața profesională și personală, explică inițiatorii proiectului legislativ, iar în lipsa unor măsuri adecvate de prevenție și gestionare poate avea consecințe grave și uneori devastatoare pentru angajați și organizații.
Mai multe studii psihologice și medicale „demonstrează legătura între burnout și o serie de afecțiuni grave, precum:
- Tulburări psihice grave. Persoanele afectate de burnout sunt predispuse la depresie, anxietate și sindrom de depersonalizare, ceea ce afectează capacitatea lor de a relaționa atât în plan profesional, cât și personal. Potrivit Journal of Occupational Health Psychology, burnout-ul afectează semnificativ sănătatea mintală a angajaților, provocând scăderea concentrării și a eficienței cognitive.
- Afecțiuni cardiovasculare. Burnout-ul este asociat cu hipertensiune arterială și un risc crescut de infarct miocardic, consecințe care se agravează pe măsură ce stresul profesional devine constant. Suprasolicitarea la locul de muncă este un factor determinant pentru deteriorarea sănătății cardiovasculare, iar în cazurile extreme, poate duce la invaliditate.
- Tulburări gastrointestinale. Epuizarea cronică este corelată cu tulburări digestive precum sindromul de colon iritabil și ulcere gastrice, ambele fiind amplificate de stresul constant. Cercetările arată că angajații cu burnout au o capacitate redusă de a gestiona stresul, ceea ce duce la agravarea problemelor gastrointestinale și la un necesar mai mare de îngrijire medicală.
- Depersonalizare și izolare. Burnout-ul duce adesea la sentimente de cinism și distanțare față de locul de muncă, provocând o detașare emoțională accentuată. Aceste simptome conduc la scăderea implicării profesionale și a interesului pentru realizările profesionale, favorizând o atitudine de evitare și izolare.
- Riscul de suicid. În cazurile severe, burnout-ul poate duce la gânduri suicidare, pe fondul unei scăderi drastice a stimei de sine și a sentimentului de neputință”, se arată în expunerea de motive.
Pericolul extrem, subliniat cu cazuri notabile de sinucidere
Pentru a sublinia pericolul extrem al burnout-ului netratat și efectele devastatoare asupra angajaților afectați, inițiatorii legii expun și câteva cazuri notabile din alte țări, precum cazul Karoshi din Japonia (o angajată a gigantului Dentsu, care s-a sinucis în 2015 după ce a lucrat mai mult de 100 de ore suplimentare pe lună, a postat mesaje pe rețelele sociale în care spunea că nu mai poate rezista presiunilor de la locul de muncă și că suferă de epuizare cronică) sau cazul France Telecom (Orange) din Franța (35 de angajați ai companiei s-au sinucis în decursul a 2 ani, mulți dintre ei lăsând note în care își descriau sentimentele de disperare cauzate de stresul excesiv la locul de muncă și de epuizarea profesională).
De asemenea, este exemplificat cazul medicilor de familie din județul Bihor, afectați profund de suprasolicitarea prelungită și lipsa concediilor sau a înlocuirilor, după implementarea unui sistem de monitorizare și tratare a pacienților cu COVID-19: „Cel puțin trei sinucideri au fost raportate în rândul medicilor de familie din această regiune, în contextul unor cerințe de muncă imposibil de susținut și a lipsei unui suport adecvat pentru recuperare, ceea ce a generat un sentiment de lipsă de speranță în rândul acestor profesioniști epuizați”.
Consecințe sociale și economice
Pe lângă efectele directe asupra sănătății angajaților, burnout-ul are consecințe și asupra angajatorilor și economiei în ansamblu. Autorii legii citează, în acest sens, Organizația Internațională a Muncii (OIM), conform căreia stresul cronic la locul de muncă și burnout-ul reduc semnificativ productivitatea, duc la creșterea absenteismului și a costurilor legate de îngrijirea sănătății: „Se estimează că în țările dezvoltate, costurile anuale ale stresului la locul de muncă și burnout-ului depășesc 300 miliarde de dolari. În România, aceste costuri sunt mai dificil de cuantificat, deoarece burnout-ul nu este încă recunoscut ca fenomen profesional”.