Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui

Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui

de Redacția Jurnalul    |   

 Dumitru Buzatu a fost suspendat, marți, din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui de prefectul Daniel Onofrei.

Instituția Prefectului Vaslui a primit marți notificarea din partea Tribunalului Vaslui cu privire la admiterea propunerii procurorului de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile în cazul domnului Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

În conformitate cu prevederile legale și procedurile stipulate în Codul administrativ, reprezentantul Guvernului în teritoriu (prefectul) are atribuția de a aplica legea în situațiile în care sunt îndeplinite toate condițiile procedurale prealabile. Drept urmare, prefectul Daniel Onofrei a emis ordinul de suspendare a activității domnului Dumitru Buzatu, potrivit unui comunicat de presă.

“Această situație reprezintă o premieră, nefiind înregistrat anterior un astfel de ordin. Din punct de vedere legal, procedurile au fost respectate în conformitate cu decizia Tribunalului Vaslui. Menționăm că o contestație nu afectează actul de suspendare emis. Conform legii, odată ce măsura arestului preventiv a fost dispusă, domnul Dumitru Buzatu se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile de președinte al CJ. În interesul funcționării neîntrerupte a instituției, nu putem bloca activitatea acesteia”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile. El a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: buzatu onofrei suspendare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri