Jurnalul.ro Ştiri Educatie Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2025-2026. Modificările pentru noul an școlar

Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2025-2026. Modificările pentru noul an școlar

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică ordinul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026. Conform calendarului propus, procesul va începe pe 3 martie 2025, când vor fi afișate circumscripțiile școlare, planul de școlarizare și numărul de clase alocate. Părinții vor putea completa cererile de înscriere începând cu 28 martie, iar repartizarea copiilor se va desfășura în două etape.

Etapele-cheie ale înscrierii

- 3 martie 2025 – Publicarea circumscripțiilor școlare, a planului de școlarizare și a detaliilor despre clasa pregătitoare.
- 5 martie 2025 – Postarea modelului de cerere pentru evaluarea copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2025.
- 7-26 martie 2025 – Evaluarea dezvoltării copiilor și eliberarea recomandărilor pentru înscriere.
- 28 martie – 6 mai 2025 – Completarea și validarea cererilor de înscriere online sau la unitățile de învățământ.

Prima etapă de înscriere (6-21 mai 2025)

După procesarea cererilor, copiii vor fi repartizați automat la școala de circumscripție, urmând ca locurile rămase libere să fie ocupate în baza unor criterii de departajare, potrivit Observator News.

A doua etapă de înscriere (22 mai – 12 iunie 2025)

Această etapă este destinată copiilor care nu au fost admiși în prima fază. Părinții pot depune noi cereri pentru școlile cu locuri disponibile, iar repartizarea se va face conform procedurilor stabilite de inspectoratele școlare.

Pentru copiii care nu vor fi înscriși până la 12 iunie, inspectoratele școlare vor analiza cererile și vor găsi soluții între 1 și 5 septembrie 2025.

Ministerul Educației subliniază că procesul de înscriere se va desfășura atât online, cât și fizic, pentru a facilita accesul tuturor părinților.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri