O fetiţă de cinci ani din comuna gălăţeană Schela a ajuns la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi în comă alcolică, după ce a băut acasă vin dintr-o sticlă de suc.
Copila a fost găsită în casă, luni seară, de mama ei care a sunat la 112, la faţa locului sosind un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă(SJA) Galaţi.
"Am intervenit cu un echipaj de ambulanţă în cazul unui copil, o fetiţă de cinci ani din Schela, care pe fondul ingestiei accidentale de alcool, a intrat în comă etanolică", a declarat marţi medicul Domnica Ursu de la SJA Galaţi.
Fata a fost transportată la spital, unde rămas internată.
"La noi a ajuns în stare euforică, după ce ar fi turnat într-o cană vin dintr-o sticlă de suc. Prezenta o alcoolemie de unu la mie care este periculoasă pentru copii. Nu a avut nevoie de spălături pentru că a vărsat de mai multe ori", a spus Silvia Dinescu, medic la Spitalul de Copii din Galaţi.
Cazul a intrat în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului(DGASPC) Galaţi care a demarat o anchetă socială.
"Este vorba despre o fată de cinci care ar fi băut accidental vin dintr-o sticlă de suc. Ea provine dintr-o familie numeroasă, mai are încă şase fraţi, fiind cea mai mică. Din discuţiile avute cu asistentul social din comună reiese că nu este o familie cu probleme, părinţii nefiind cunoscuţi ca şi consumatori de alcool. În urma anchetei se va stabili dacă a fost vorba despre neglijenţă sau de o întâmplare nefericită", a declarat directorul adjunct al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza. AGERPRES