Traian Băsescu a informat, în urmă cu două zile, mai mulţi colaboratori din presa aservită, că a luat decizia să nu se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Capitalei din acest an, au confirmat, pentru “Jurnalul Naţional”, surse din anturajul fostului preşedinte. Decizia lui Băsescu de a nu candida vine, astfel, la câteva zile după ce Parchetul General i-a adus acestuia la cunoştinţă, printr-o adresă, faptul că a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani, în dosarul privind schimbul de terenuri cu afaceristul Costel Căşuneanu, din anul 2000, şi achiziţia, ulterioară, a unui imobil în Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Dosarul fusese închis, cu NUP, în 2012, de unul dintre cei doi procurori care au cerut condamnarea Marianei Rarinca.
Băsescu nu a fost chemat la Parchet, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia. El a primit acasă o adresă, procurorii ţinând secretă această operaţiune. Acuzarea sa a fost făcută publică de însuşi Traian Băsescu, printr-o postare pe Facebook. Surse apropiate anturajului fostului preşedinte au declarat, pentru “Jurnalul Naţional”, că Traian Băsescu a primit această înştiinare în data de 13 aprilie 2015, iar trei zile mai târziu şi-a anunţat un colaborator extrem de apropiat din presa centrală că nu mai intenţionează să îşi depună candidatura pentru Primăria Capitalei.
Teren cumpărat la preţ de dumping
Infracţiunea pentru care Traian Băsescu a fost pus sub acuzare de Parchetul General reprezintă, practic, debutul “vânzărilor anterioare” despre care vorbea fiica acestuia, Ioana Băsescu, atunci când încerca să justifice de unde a avut banii pentru achiziţia penthouse-ului din cartierul lui Puiu Popoviciu. În 9 august 2000, Traian Băsescu a achiziţionat 3.708,11 mp de teren pe Aleea Privighetorilor de la familia Peticilă, pe care plăteşte 1.483.244.000 lei vechi. În aceeaşi zi, afaceristul Costel Căşuneanu cumpără terenul alăturat, în suprafaţă de 3.709,09 mp, tot de la familia Peticilă, pentru care plăteşte 4.921.480.080 lei vechi, de 3,5 ori mai mult decât Băsescu.
În aceeaşi perioadă, Căşuneanu i-a vândut lui Băsescu un autoturism Mercedes S500, care valora 100.000 de dolari, la un preţ de 13.000 de dolari
Foloase necuvenite de 300.000 de dolari
La data de 14 octombrie 2002, Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor cumnatei lui Costel Căşuneanu, Gabriela Blaj, la preţul de 12.004.212.620 lei vechi, cu de peste opt ori mai mult decât preţul achiziţiei. Per total, câştigul lui Băsescu din această afacere este de peste 300.000 de dolari, viraţi în conturile sale de familia lui Costel Căşuneanu. Băsescu susţinea că a folosit aceşti bani pentru a achiziţiona, în data de 21 octombrie 2002, o vilă în Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, din Sectorul 1, pentru care a plătit 280.000 de dolari. O lună mai târziu, în 12 noiembrie 2002, Băsescu i-a donat fiicei sale, Ioana, această vilă. În septembrie 2005, vila în cauză a fost vândută de Ioana Băsescu cu 420.000 de euro.
Operaţiunea “vânzărilor anterioare”
Toate aceste manevre imobiliare au avut ca scop justificatea sumei de 300.000 de euro din conturile lui Traian Băsescu. În realitate, totul a fost doar primirea unor foloase necuvenite şi o spălare de bani. Din extrasele bancare existente la dosarul cauzei rezultă că Traian Băsescu nu a folosit banii obţinuţi de la Gabriela Blaj pentru achiziţia vilei din Bucureşti-Ploieşti, nereuşind, în final, să justifice provenienţa sumei de bani cu care a făcut această achiziţie. Sumele din conturi au fost folosite, iniţial, pentru constituirea şi lichidarea unor depozite, iar suma totală rezultată a fost transferată, în anul 2003, în conturile Ioanei Băsescu. De aici, Ioana Băsescu a cumpărat o vilă în cartierul Domenii, pe care a vândut-o, cu banii susţinând că a achiziţionat penthouse-ul din cartierul Băneasa.
Procuroarea care l-a “albit” pe Băsescu a hăituit-o pe Mariana Rarinca
Grupul de Investigaţii Politice, prin Mugur Ciuvică, şi avocatul Gheorghe Piperea, au sesizat Parchetul General în legătură cu aceste aspecte. Sesizarea a fost instrumentată de către procuroarea Carmen Damian, din subordinea actualului judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Horia Şelaru. În 25 iunie 2012, Carmen Damian a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Traian Băsescu pentru spălare de bani. Ulterior, în urma unor sesizări făcute şi de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, fostul procuror general, Tiberiu Niţu, a cerut instanţei redeschiderea urmăririi penale.
Carmen Damian a fost transferată, după “albirea lui Traian Băsescu”, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ea este unul dintre cei doi procurori care au reţinut-o şi care au convins instanţele să o ţină în arest preventiv timp de şase luni pe Mariana Rarinca, în dosarul privind aşa-zisul şantaj exercitat la adresa Liviei Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.