Jurnalul.ro Ştiri Observator Centrele de vaccinare ale MApN se deschid populației civile din 15 martie. Nicolae Ciucă: Centrele de vaccinare nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor

Centrele de vaccinare ale MApN se deschid populației civile din 15 martie. Nicolae Ciucă: Centrele de vaccinare nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor

Centrele de vaccinare ale MapN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor și nici nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis, a afirmat, vineri, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă. Acesta a precizat că aceste centre de vaccinare vor fi deschise și populației civile din 15 martie.

„Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populația general, preluând sarcina imunizării unei părți importante din populația României. În etapa întâi de vaccinare, în centrele MApN, au fost vaccinați medici și personal auxiliar din întregul sistem medical național. Etapa a doua a asigurat vaccinarea personalului eligibil stabilit prin criteriile la nivel național și pe baza acelorași proceduri, iar cadrele militare în activitate au dat prioritate seniorilor și persoanelor vulnerabile aflate în categoriile de risc.”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Nicolae Ciucă a mai menționat că, încă din luna ianuarie, au fost communicate constat informații legate de strategia internă de vaccinare și criteriile de prioritizare a personalului, prioritate zero fiind seniorii și personalul militar ce desfășoară misiuni.

„Nu tolerez și nu voi tolera abateri de la regulile deja stabilite în Strategia Națională, curând voi prezenta rezultatele anchetei pe care deja am dispus-o la Focșani, unde au fost semnalate nereguli în procesul de vaccinare.”, a mai scris ministrul Apărării.

Acesta a afirmat că, în ceea ce privește vaccinarea membrilor de familie, „nu au fost create privilegii” pentru aceștia.

„În ceea ce privește vaccinarea membrilor de familie, reamintesc că prin Statutul cadrelor militare, ei sunt arondați pentru servicii medicale gratuite sistemului propriu al MApN. Nici în asigurarea serviciilor medicale, nici în procesul de vaccinare, nu au fost create privilegii pentru membrii familiilor noastre. Înscrierea lor la vaccinare a fost făcută și va fi la fel și în continuare cu respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate la nivel național.”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, joi, că Ministerul Apărării Naționale își va deschide pentru public toate centrele de vaccinare.

„Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înţeleaptă!", a scris Voiculescu pe Facebook.

Aproximativ 33.000 de cadre militare, personal al Ministerului Apărării Naţionale, veterani şi membri ai familiilor acestora ce au peste 65 de ani sau comorbidităţi (incluşi în categoria a II-a a procesului de imunizare) au fost vaccinaţi anti-COVID, a informat miercuri MApN.

"Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare şi personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferenţa până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari şi membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi)", se menţiona în informarea MApN.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri