Jurnalul.ro Ştiri Politică „Ordinul Moldovan” a avut efect de buton nuclear: Guvernul se clatină, o țară întreagă, închisă în casă

„Ordinul Moldovan” a avut efect de buton nuclear: Guvernul se clatină, o țară întreagă, închisă în casă

de Diana Scarlat    |   

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, împreună cu Secretarul de Stat Andreea Moldovan au fost revocați din funcție, miercuri, după o serie de erori impardonabile. Ultima gafă a fost Ordinul nelegal, semnat de Secretarul de Stat și publicat în Monitorul Oficial, fără ca altcineva din Executiv să știe. Prin acest Ordin intră în carantină întreaga țară, acolo unde rata de contaminare cu SARS-COV2 depășește 3 cazuri la mia de locuitori, adică de două ori și jumătate mai puțin decât pe regulile care au funcționat până acum. Și mai pot ieși din carantină doar dacă rata de infectare va scădea sub 3 la mie. Deși este nelegal, doar instanța poate decide că actul normativ este lovit de nulitate, dar pentru a fi anulat acest Ordin este nevoie de acțiune în instanță sau de revocare.

 

Ordinul publicat marți în Monitorul Oficial, semnat doar de Secretarul de Stat Andreea Moldovan, nu și de ministru – deși legislația prevede Ordin de Ministru – bagă automat în carantină toată România, în funcție de un punctaj stabilit fără vreo metodologie acceptată în interiorul Guvernului și fără o bază științifică acreditată. Punctajul pentru intrarea în carantină s-a calculat pornind de la rata de incidență cumulată în 14 zile, de la care se instituie carantina cu 3 cazuri la mia de locuitori, iar încetarea carantinei se stabilește pe un singur criteriu: rata de incidență de sub trei cazuri la mia de locuitori. Aceste noi reguli ar face ca mai ales Capitala să intre foarte uşor în carantină și să iasă foarte greu, ceea ce ar genera grave probleme socio-economice. Deși Ordinul este nelegal, el rămâne în vigoare până la revocare. „Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți, chiar dacă li s-au delegat unele atribuții ale ministrului. Ordinul prin care se instituie regula carantinării unei localități pentru o rată a infectării de 3 la mie este nu numai ilegal, este un act administrativ inexistent, pentru lipsa dreptului de semnătură. În plus, este un abuz în serviciu penal. Voi ataca în contencios administrativ acest ordin antilegal”, explică avocatul Gheorghe Piperea.

 

Încălcări ale legislației în vigoare

 

Ordinul introduce o serie de criterii și coeficienți, pe lângă gradul de infectare, dar numai pentru intrarea în carantină. „Ordinul stabilește că se iese din carantina doar când acesta scade sub prag, ceea ce înseamnă că restul coeficienților sunt anihilați și, mult mai grav, că art. 53 din Constituție este aruncat pe fereastră, de vreme ce caracterul temporar al restricțiilor de drepturi și libertăți este înlăturat. Ordinul este dat în temeiul Legii 136/2020, dar este nul, ba chiar inexistent, pentru că secretarul de stat nu are competența de a-l emite, nici chiar prin delegare de atribuții. Conform art. 10 din Legea 136/2020, este competent să emită astfel de ordin doar Ministrul Sănătății”, mai explică Gheorghe Piperea. Mai mult, Andreea Moldovan și-a depășit inclusiv atribuțiile din HG 144/2020 și nu a ținut cont de faptul că art. 4 din Legea nr.136/2020 prevede că un Ordin de ministru – nu de Secretar de Stat – trebuie să aibă la bază o hotărâre a Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și propunerea Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Acestea nu au existat, astfel încât se poate constata infracțiunea de abuz în serviciu, în cazul Secretarului de Stat Andreea Moldovan, care a fost revocată din funcție, ieri, de premierul Florin Cîțu.

 

În vigoare, până la revocare

 

Parchetul General s-ar putea sesiza din oficiu, atât în cazul abuzului în serviciu, cât și în cazul Ordinului nelegal. Actul normativ poate fi retras de ministrul Sănătății, dar acesta a fost demis. Mai poate fi revocat de premierul Cîțu sau de un interimar de la Ministerul Sănătății. O altă cale legală de anulare a Ordinului este în instanță, iar avocatul Gheorghe Piperea depune acțiune la Curtea de Apel București, în acest sens. Acțiunea trebuie să fie introdusă în instanță în termen de cinci zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, la Curtea de Apel, și să se judece în regim de urgență, cu primul termen în cinci zile de la înregistrare.

 

 

Coaliția de la guvernare s-a clătinat, ieri, după decizia premierului Cîțu de a-i demite pe ministrul și secretarul de stat din Ministerul Sănătății. Dan Barna a declarat că nu mai este dezirabil actualul premier pentru alianța USR-PLUS, dar susține că „acest guvern este stabil”, deși schimbarea premierului presupune căderea guvernului. Pe de altă parte, liberalii îl susțin în continuare pe Florin Cîțu. Astfel, nici actualul Executiv, nici actuala coaliție de la guvernare nu ar mai putea merge mai departe, dacă USR-PLUS insistă să-l înlocuiască pe Florin Cîțu.

 

 

Ordinul semnat de Andreea Moldovan nu ține cont nici măcar de propriile criterii tehnico-științifice acceptate de Ministerul Sănătății, amestecând în calculul ratei de contaminare și rezultatele testelor rapide, deși acestea sunt considerate, oficial, irelevante.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri