„Un alt subiect extrem de important de astăzi este despre pensii. Aprobăm normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public”, anunță la începutul ședinței Executivului Marcel Ciolacu.
Premierul afirmă că „un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”.
„Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, pe merit! Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie 2024, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, încheie Ciolacu.