Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, după o vizită la Tulcea: România este obligată să continue politicile economico-sociale

Ciolacu, după o vizită la Tulcea: România este obligată să continue politicile economico-sociale

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu, lider PSD, anunță că, vineri, a fost în vizită în Tulcea. El afirmă că a pretrecut „câteva ore alături de locuitorii din Tulcea, oameni onești și deschiși care se pregătesc de sfânta sărbătoare a Paștelui”: „România este obligată să continue politicile economico-sociale”.

„Am fost azi (vineri - n.r.) la Episcopia Ortodoxă din Tulcea și apoi am petrecut câteva ore alături de locuitorii din Tulcea, oameni onești și deschiși care se pregătesc de sfânta sărbătoare a Paștelui”, anunță pe Facebook Marcel Ciolacu.

El precizează că a stat de vorbă cu pensionarii și am intrat câteva minute în casa unei familii cu patru copii din cartierul Dallas.

„Concluzia mea este clară: România este obligată să continue politicile economico-sociale pentru ca veniturile românilor să crească în mod susținut”, încheie Ciolacu.

 

 

Subiecte în articol: ciolacu politici Tulcea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri