Cele două sportive și-au împărțit până acum victoriile, câte una de fiecare parte.
Kalinskaya a câștigat în 2020, la Cincinatti, cu 7-5, 6-4, în turneul de calificare, Cîrstea fiind atunci favorită.
Românca și-a luat revanșa în 2022, la Indian Wells, cu un prim set pierdut cu 5-7 și altele două în care a cedat un singur game (6-1, 6-0), în șaisprezecimile turneului.
Kalinskaya vine după o pauză lungă, de peste 3 luni, ultima ei prezență în circuit fiind în sezonul de zgură, la Roma, unde a abandonat înainte de meciul cu Rybakina, din turul 3.
În primul tur la US Open, rusoaica a trecut de sportiva cehă Katerina Siniakova (49 WTA).
Sorana Cîrstea a început mai greu sezonul de hard din America de Nord, fiind eliminată în turul 2 la Washington Montreal și Cincinnati.
Tot în turul doi s-a calificat surprinzător și Patricia Țig, care va juca joi seara, cu americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial.
(sursa: Mediafax)