Jurnalul.ro Timp liber Media Somație publică de la CNA pentru iAMsport, după afirmațiile rasiste ale lui Radu Banciu

Somație publică de la CNA pentru iAMsport, după afirmațiile rasiste ale lui Radu Banciu

de Redacția Jurnalul    |   

Consiliul Național al Audiovizualului a decis, miercuri, aplicarea unei somații publice companiei International Alexander Media SRL, care operează serviciul media audiovizual la cerere iAMsport, după afirmațiile făcute de Radu Banciu la adresa jucătorilor de origine africană din naționala Franței.

Cazul a fost prezentat în premieră de Mediafax, care a relatat declarațiile controversate făcute de realizator în emisiunea difuzată pe 13 iulie. Ulterior, CNA s-a autosesizat și a anunțat că va analiza conținutul programului.

În ședința publică din 15 iulie 2026, membrii Consiliului au analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare și au constatat încălcarea articolului 51 alineatul 2 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Potrivit articolului invocat de CNA, „este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”.

„Aici ai voie să pui 11 negri într-o echipă, e legitim. Dar, pe de altă parte, într-adevăr, ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată. Oricât ar încerca să spele – asta e o figură de stil aici cu spălatul – să spele aparențele, nu vor reuși”, a afirmat realizatorul.

Radu Banciu a continuat spunând că originea părinților ar exclude posibilitatea ca o persoană să fie franceză.

„Nu poate să fie taică-tu camerunez și maică-ta algeriancă și tu să te pretinzi francez. Nu vei fi niciodată”, a declarat acesta.

În urma analizării fragmentelor, CNA a stabilit că afirmațiile reprezintă o încălcare a normelor care interzic manifestările rasiste și xenofobe în programele audiovizuale și a aplicat serviciului iAMsport o somație publică.

În martie 2026, Florin Prunea a susținut în direct la Iamsport că Diana Buzoianu, ministrul Mediului, ar fi făcut videochat înainte de a intra în politică. Fostul internațional a prezentat acuzația drept o informație pe care și-ar fi amintit-o, afirmând inclusiv că acest lucru s-ar fi întâmplat „100%” la Slobozia.

Informația era falsă. Ulterior, iAMsport a recunoscut că informația era eronată, iar fostul portar și-a cerut scuze public.

„Am văzut postarea cuiva pe TikTok și am spus ce am văzut. Ar fi trebuit să specific asta. Nu o cunosc personal pe doamna ministru și vreau să spun clar că nu am nimic cu dânsa. Îmi prezint public scuze pentru acest moment, pe care îl regret”, a transmis atunci Florin Prunea.

Diana Buzoianu a declarat ulterior că a fost șocată de ușurința cu care astfel de acuzații inventate pot fi propagate și a descris incidentul drept parte a unei „realități paralele”.

„M-a șocat partea aceasta de fake news-uri. E absolut halucinant cât de ușor pot fi manipulate și împinse foarte rapid campanii coordonate”, a afirmat ministra Mediului.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: cna iam sport Radu Banciu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri