Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CNAIR amana recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda

CNAIR amana recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda

Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost amânată pentru 90 de zile, din cauza unor neconformităţi constate de o comisie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Şerbănescu.

 

Acest lucru înseamnă că s-ar putea circula pe lotul dintre Aiud şi Decea cel mai devreme după Paşte. "Practic s-a respins, dar în termeni tehnici se numeşte amânarea recepţiei. Au la dispoziţie 90 de zile, dar în aceste 90 de zile se va ţine cont şi de starea vremii. Ca atare, în cazul în care vremea nu permite, se dă o extensie de timp care să acopere perioada în care, să zicem, lucrările ar fi afectate de condiţiile meteo. Iar după trecerea acestei perioade, se va face o nouă inspecţie în vederea recepţiei", a afirmat Alin Şerbănescu.

El a explicat că, dacă din 90 de zile vor fi două 2 săptămâni în care, din cauza vremii nefavorabile, nu se va putea intra în amplasament, constructorul va primi o extensie de timp de 14 zile.

Întrebat care sunt neconformităţile constatate de comisia de inspecţie, Alin Şerbănescu a nominalizat probleme legate de rugozitate, adică de aderenţă, excesul de bitum, probleme legate de planeitate, adică existenţa unor denivelări, şi, nu în ultimul rând, probleme legate de soluţia aplicată pe poduri. "Ei au propus un proiect pentru asfalt şi nu l-au respectat. Adică modul în care au aşternut asfaltul. Cele trei straturi de asfalt (de bază, de legătură şi de uzură - n.r.) trebuie să aibă o anumită consistenţă şi o anumită grosime. Practic, nici consistenţa şi nici grosimea nu sunt cele din proiect", a susţinut reprezentantul CNAIR.

El a menţionat că o soluţie similară a fost aplicată de constructor şi pe lotul 1 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde au apărut, deja, fisuri. Potrivit lui Alin Şerbănescu, constructorul şi-a manifestat dorinţa de a semna raportul de inspecţie. Pe lotul 3 ar urma să fie deschişi iniţial 8,5 kilometri, iar după ce va fi dat în folosinţă şi lotul 4, vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

În ceea de priveşte lotul 4, în lungime de 16,3 kilometri, acesta este programat pentru o inspecţie în luna februarie, în vederea demărării procedurilor de recepţie, a menţionat Alin Şerbănescu. Autostrada Sebeş - Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Ea presupune construcţia a 70 de kilometri de autostradă. AGERPRES

Subiecte în articol: CNAIR receptie lot autostrada sebes-turda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri