Comisia Europeană a aprobat acordarea de către statul francez a unui pachet de sprijin, în valoare de şapte miliarde de euro, pentru compania aerienă Air France, pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
Sprijinul guvernamental a fost anunţat pe 24 aprilie. Calificat drept unul "istoric" de ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, acesta va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro, acordat de un sindicat alcătuit din şase bănci, şi garantat de statul francez în proporţie de 90%, şi de un împrumut direct de trei miliarde de euro acordat de autoritățile franceze.
"Această garanţie şi acest împrumut, în valoare de şapte miliarde de euro, acordate de Franţa vor oferi Air France lichiditatea de care are nevoie pentru a face faţă impactului pandemiei de coronavirus", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.
Executivul comunitar a precizat că Franţa a demonstrat că toate celelalte posibile mijloace de a obţine lichiditate de pe piaţă au fost analizate şi epuizate. Franţa a anunţat o serie de planuri pentru anumite politici ecologice cu privire la Air France.
Statele francez şi olandez, care deţin fiecare 14% din acţiunile Air France-KLM, este lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa și oferă acces la o reţea care acoperă 314 de destinaţii în 116 ţări, prin companiile Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia.
Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam, care numără 19 companii aeriene membre, ce permite pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 14.500 de zboruri către mai mult de 1.150 de destinaţii din 175 de ţări.