Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Consecin​​​​​​​țele dietelor-minune care îți promit topirea kilogramelor în plus într-un timp record

Consecin​​​​​​​țele dietelor-minune care îți promit topirea kilogramelor în plus într-un timp record

De cele mai multe ori, pe lista de rezoluții pe care oamenii și-o fac odată cu trecerea în noul an, „să slăbesc” e una dintre cele mai febrile și frecvente dorințe. Dacă ianuarie și februarie reprezintă luni de tranzit între iarnă și primăvară, odată cu martie, cei mai mulți se pun pe treabă și încep să bifeze obiectivele pe care și le-au propus. Și pentru că vor să recupereze în câteva zile ce nu au realizat în luni sau ani întregi, adoptă un mod de tip fast.

Desigur, poți da dovadă de inspirație și de productivitate atunci când în ecuație este vorba despre scrierea unei cărți, redactarea unor articole de blog, realizarea unor machiaje sau coafuri insolite. Însă nu se rezumă totul la așa ceva și situația devine riscantă atunci când optezi pentru soluții rapide care implică propriul organism, cum ar fi curele de slăbire.

De la dieta bazată pe proteine, la cea macrobiotică, care implică doar mese bazate pe cereale, la monodiete sau regimuri care presupun doar consumul de sucuri naturale: toate acestea pot avea, pe termen scurt, efecte vizibile, notabile, însă cu ce riscuri? Surplusul de kilograme, asimilat de foarte multe ori cu obezitatea, reprezintă o problemă care nu apare peste noapte, așadar nici nu poate fi soluționată într-un timp scurt.

Să rămâi imună la tot ce este promovat, să nu te impacteze promisiunile de a pierde 30 de kilograme în numai trei luni, este greu. În contextul dat, dietele pentru slăbit rapid fac cu ochiul tot mai multor persoane care nu sunt mulțumite de propria greutate corporală, căci acestea au un rezultat miraculos. Cu toate acestea, consecințele pe care aceste diete le au în momentul în care renunțăm la ele ar trebui să ne dea de gândit și să ne gândim de două ori înainte de a consuma a treia zi doar pui fiert, sucuri pe bază de citrice sau terci din grâu sau ovăz îndulcit cu ștevie.

Iată câteva consecințe nefaste ale dietelor-minune:

 

Probleme de sănătate

 

După ce apelezi la un regim draconic, nu trebuie să te mire prea mult că analizele de sânge ți-au ieșit prost, că ai carențe nutriționale, o anemie gravă, unghii casante sau dureri de stomac. De exemplu, dacă pe lângă dietă, te mai „ajuți” și de pastile de slăbit, atunci e posibil să îți agresezi mucoasa stomacală, să te deshidratezi și să-ți mărești în mod considerabil tensiunea. În acest caz, măcar comandă preventiv, de pe internet, pastile de gastrocalmin naturalis, care te vor ajuta să-ți recapeți starea de bine fără dureri. La un preț accesibil, pe bază de ingrediente naturale, acestea nu au efecte adverse, ci doar beneficii.

 

Metabolism încetinit

Potrivit specialiștilor nutriționiști, limitarea treptată a numărului de calorii, însă nicidecum drastică, precum și mișcarea făcută în mod regulat sunt singurele metode prin care se poate obține silueta mult dorită în mod sănătos. Poate cu regimuri drastice ajungi la rezultatele dorite rapid, însă după ce renunți la acestea, te vei confrunta cu reîngrășarea, cu acel „efect yo-yo”. Poți contracara asta prin adoptarea mișcării ca stil de viață, însă chiar și așa, după o perioadă de privare de la multe alimente, organismul va tinde să înmagazineze tot ceea ce i se oferă diversificat, noii nutrienți proveniți din surse diferite de hrană.

 

În orice caz, dacă deja „e prea târziu” și te recuperezi după o astfel de dietă, primul pas constă în a nu te culpabiliza. Nu a fost cea mai înțeleaptă decizie, însă nici să te întrebi la orice pas ce-o fi fost în capul tău nu e o soluție. Cert e că un regim draconic are consecințe nefaste, însă poți să le diminuezi efectele prin decizii asumate și sănătoase.

 

Sursă foto: Unsplash.com

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri