Statul român a pierdut controlul asupra Direcțiilor pentru Protecția Copilului, unde s-au anchetat sute de abuzuri. Cu toate acestea, tinerii care s-ar putea autogospodări nu beneficiază de drepturi și rămân blocați în sistem. Și tinerii care au probleme în familie riscă să devină victime, din cauza legislației, deși sunt considerați forță de muncă activă și pot avea sarcini de îndeplinit și responsabilități.
Un tânăr care provine dintr-o familie dezorganizată nu-și poate purta singur de grijă, nici măcar dacă este suficient de bine pregătit profesional încât să poată munci pentru bani mulți. Legea îi consideră apți de muncă pe adolescenții cu vârsta între 15 și 18 ani, dar îi obligă să rămână legați fie de familie, fie de o structură a DGASPC. Cu alte cuvinte, dacă un adolescent are probleme în familie, nu are nicio șansă de a se autogospodări, chiar dacă e un geniu și ar putea să-și găsească foarte ușor un loc de muncă foarte bine plătit. Nu poate nici măcar să decidă singur la ce școală vrea să învețe. „Nu mai pot sta la liceul la care am învățat până acum, pentru că mă atacă zilnic toți colegii și nu mai suport situația. Pe mine nu mă apără nimeni. Tatăl meu este foarte bolnav, iar mama muncește nonstop. Am vrut să mă mut la alt liceu, am fost să vorbesc cu directorul liceului, dar nu îmi pot face transferul decât dacă vine mama”, povestește un licean disperat. Astfel de tineri sunt condamnați la abandon școlar, dacă nu mai pot lupta singuri.
Drepturile care îngrădesc
„Este vorba despre drepturile copilului. Statisticile arată că numai 5% dintre adolescenții cu vârsta între 16 și 18 ani își pot gestiona singuri viața. Dacă părintele e plecat în străinătate, se instituie o formă de plasament pentru copil sau adolescent. Persoana care îl ia în plasament are nevoie de acordul părintelui. Statul nu poate să piardă controlul asupra minorului, deci nu se poate lua în considerare numai decizia copilului, până la 18 ani. O mare problemă este că noi, prin legislația pe care o avem, nu mergem pe o strategie și o abordare integrată. Școala ar trebui să intervină, să contacteze Direcția de protecție a copilului, nu doar să interpreteze situația în litera legii”, explică Mihaela Ungureanu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, actual director al DGASPC sector 4. Fiecare DGASPC e lăsat să-și găsească singur soluții și posibilități de finanțare, astfel încât aparenta libertate și creativitate a directorilor, asigurate prin descentralizare, s-a transformat în „ruleta rusească”: se poate întâmpla ceva bun la DGASPC doar dacă directorul poate și vrea să facă ceva constructiv pentru beneficiari. Și nu toți cei care ajung să conducă DGASPC-urile vin cu intenții bune sau cu un bagaj de cunoștințe corespunzător, pentru a iniția și implementa proiecte benefice pentru tinerii din centrele de plasament.
Statul îi aruncă pe străzi
Anul trecut au fost desfășurate anchete ale poliției și DIICOT la 129 de centre ale DGASPC, unde peste 100 de copii au fost victime ale abuzurilor și traficului de persoane. Dar probleme sunt și după ce tinerii devin adulți. Foarte puține sunt cazurile în care tinerii își pot găsi locuri de muncă și un apartament în care să locuiască, doar dacă îi ajută cu adevărat cineva, iar pentru asta este nevoie de bunăvoința oamenilor care s-au ocupat de soarta lor, pentru că legislația nu prevede clar faptul că autoritățile ar trebui să facă aceste eforturi. „Asta înseamnă să nu duci măsurile până la capăt și să nu le abordezi integrat. Ții copiii în centrele de plasament, apoi le dai drumul pe stradă. Unde să se ducă? Avem, la sectorul 4, beneficiari cărora le-am găsit soluții, lucrează, doi sunt în locuință socială, unul primește ajutor pentru plata chiriei, dar văd cât e de greu să le poți găsi locuri de muncă”, mai spune directoarea.
“Adaptarea” legilor europene la situația din țara noastră s-a făcut prin preluarea unor forme fără fond. „Legile internaționale au fost adaptate, dar problema este cum s-a făcut adaptarea modelului legislativ din altă parte. Consider că nu au fost bine adaptate la nevoile de aici, fără a avea în spate o analiză reală a nevoilor și nu și-au atins obiectivul. Nevoile reale diferă de la un județ la altul, chiar și de la un caz la altul. Punem tot felul de măsuri legislative care nu sunt ancorate în realitate”, mai spune directoarea DGASPC sector 4, Mihaela Ungureanu.
Noi avem în centre de plasament copii care lucrează. Dacă un tânăr nu mai beneficiază de sprijinul părinților, din diverse motive, dar are o rudă care să-l ia în plasament, acea rudă poate primi 600 de lei pe lună. Definiția copilului este dată clar în legislația internațională, ca fiind copil până la 18 ani. Mihaela Ungureanu, director DGASPC sector 4
În România sunt peste 20.000 de copii în grija statului, în 1.477 centre de plasament și alte forme de servicii de tip rezidenţial, destinate copilului separat temporar sau definitiv de familie.
Măsurile bune se iau doar acolo unde există directori cu bune intenții și cu posibilități de a accesa fonduri. Adopțiile se fac foarte greu, iar tinerii care s-ar putea gospodări singuri nu sunt sprijiniți.
Tinerii crescuți de stat în centre de plasament sau în case sociale au mari probleme de integrare în societate și pe piața forței de muncă. Statul le asigură cazarea, masa și accesul la școală, apoi îi dă afară din centrele de plasament și trebuie să se descurce singuri.