Jurnalul.ro Ştiri Observator Copile de 13 și 14 ani, exploatate sexual de rudele lor

Copile de 13 și 14 ani, exploatate sexual de rudele lor

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii și procurorii DIICOT fac miercuri trei percheziții domiciliare în Capitală. Un grup infracțional din care făceau parte opt persoane, majoritatea rude, este acuzat că a exploatat sexual mai multe victime, printre care și două fete de 13 și 14 ani.

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT – Structura Centrală fac miercuri trei percheziții domiciliare în municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și viol săvârșit asupra unui minor.

Cercetările au arătat că, în perioada 2019 – iulie 2024, opt persoane cercetate (majoritatea aflate în relații de rudenie) ar fi constituit, în municipiul București, un grup infracțional, în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate, printre care și două minore de 13 și 14 ani, în România și în Marea Britanie.

„Sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, membrii ar fi recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-ar fi controlat, supravegheat și însoțit în locurile alese pentru practicarea prostituției (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, ar fi racolat clienți prin intermediul unor anunțuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite și modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională ar fi fost colectate de liderul grupului infracțional și ulterior împărțite cu celelalte persoane bănuite”, transmite IGPR.

Liderul grupului infracțional ar fi recrutat o victimă de 13 ani prin inducere în eroare și profitând de starea ei de vulnerabilitate, pe care ar fi transportat-o și cazat-o la diferite adrese din București și ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituția. Bărbatul în cauză și-ar fi însușit integral sumele de bani obținute de către persoana vătămată minoră.

De asemenea, acesta ar fi sprijinit un alt membru al grupului să exploateze sexual o altă victimă de 14 ani și ar fi întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu persoanele vătămate minore.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT - Structura Centrală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: copile rude exploatate sexual
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri