Planurile politice ale Palatului Cotroceni, ale PNL și USR, adepții dizolvării cât mai grabnice a Parlamentului, în scopul declanșării alegerilor legislative anticipate, poate fi pus în pericol de evoluția cazurilor de îmbolnăvire cu Coronavirus în Europa. În special în Italia, unde se află cea mai numeroasă comunitate de români și de unde, în aceste zile, se reîntorc în țară foarte multe persoane. Izbucnirea sau iminența izbucnirii unui focar pe teritoriul nostru național ar impune, conform legii și Constituției, instituirea stării de urgență, iar pe perioada acestei măsuri Parlamentul nu poate fi dizolvat. Însă tot confom legii fundamentale, starea de urgență este instituită doar de președintele României, care, în prezent, este interesat aproape exclusiv de dizolvarea Parlamentului.
Conform articolului 63 din Constituție, Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care se prelungește însă de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora. Practic, Constituția vorbește despre o prelungire a mandatului Parlamentului în astfel de situații critice.
Pentru a fi și mai clară în privința situațiilor de urgență, Legea Fundamentală prevede, în cuprinsul articolului 89, la alineatul al treilea: „Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență”.
Legea 453/2004, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență face o distincție între cele două măsuri. Astfel, atât starea de asediu, cât și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale, care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea unor dezastre. Starea de asediu se instituie pentru o perioadă de maximum 60 de zile, în timp ce starea de urgență se instituie pentru o perioadă de cel mult 60 de zile.
Cel care poate institui măsura nu are nici un interes să o facă
Constituția României, în cuprinsul articolului 93, arată că președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ teritoriale și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult cinci zile de la luarea acesteia. Mai mult, în situația în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență și funcționează pe toată durata acestora.
Apariția virusului în Europa, cu precădere în Italia, unde se află cea mai importantă comunitate românească, dar și o zonă tranzitată de foarte mulți români, în special în scopuri turistice, sporește teama ca această boală să fie importată și pe teritoriul României. Asta, într-o perioadă în care agenda politică, de la cel mai înalt nivel, este concentrată pe picarea a două propuneri de prim-ministru, pe dizolvarea Parlamentului și pe declanșarea alegerilor anticipate. Fapt care, în cazul apariției în România a unui focar de infecție, l-ar pune pe președinte într-o situație complicată. Dacă ar institui starea de urgență, planul anticipatelor ar eșua, dacă nu, situația poate degenera.
Coincidența face ca ieri, înaintea ședinței de plen pentru votul de învestitură al noului Cabinet, premierul interimar Ludovic Orban să fi convocat o conferință de presă în cadrul căreia a preîntâmpinat, voalat, și eventualitatea necesității instituirii stării de urgență din pricina Coronavirusului. „Nu este niciun caz diagnosticat cu Coronavirus, niciun cetăţean român nu este infectat. Autorităţile lucrează de două luni de zile organizat. Situaţia din Italia trebuie să determine creşterea numărului de intervenţii – practic Guvernul şi toate instituţiile implicate îşi fac datoria”, a precizat Ludovic Orban.