Jurnalul.ro Ştiri Observator COVID-ul a plecat la schi. „Va exploda din nou numărul de pacienți”

COVID-ul a plecat la schi. „Va exploda din nou numărul de pacienți”

de Mariana Zaharia    |   

Imaginile cu mii de români la cozi pe pârtii de schi îi fac pe medici să tragă un semnal de alarmă dureros. „Va exploda din nou numărul pacienților infectați cu COVID-19 și cei care vor suferi pentru alegerile părinților sunt copiii, care nu pot beneficia de o educație adecvată", spune Amin Zahra, medic Anestezie Terapie Intensivă, care îi sfătuiește pe români să își amâne vacanțele. De azi, elevii au o săptămână de vacanță intersemestrială, una cu tradiție pentru tabere de schi.

 

Este o realitate de care mulți români par să fi uitat. De parcă pandemia ar fi pe sfârșite, oamenii au început să iasă la petreceri mai des și la schi. Acest lucru se vede pe rețelele de socializare și în trafic. În prima situație, s-au înmulțit fotografiile de grup cu prieteni sau rude. În ceea ce privește traficul, a fost infernal în zonele cu tradiție pentru sporturile de iarnă. Și dacă în mașini sunt protejați, medicii îi avertizează pe oameni că pe pârtii nu sunt.

 

„Vineri urlau: jos medicii că ne omoară, jos corupția, cereau demisii în stânga și-n dreapta, iar sâmbătă au rupt cluburile, terasele și restaurantele și au continuat distracția pe pârtiile de schi cu încă 10 necunoscuți pe metrul pătrat. Acești oameni se împart în două categorii: ori nu cred în COVID și atunci nu le pasă dacă e aglomerat sau nu și mai sunt cei care cred în virus, dar au un singur gând în cap «o viață am și trebuie trăită». Sper că nu se bazează pe personalul medical, cel care, după cum spun ei, nu își face treaba, pe ambulanțele suprasolicitate, pe spitalele sufocate și din ce în ce mai puține ca număr. Vrem de toate fără să ne gândim la consecințele pe termen lung, căutăm mereu vinovați, ne văităm că nimic nu merge în țară, dar nu suntem în stare să amânăm o singură vacanță”, spune doctorul Amin Zahra. 

 

COVID-ul nu se termină după 14 zile 

 

Cei care ignoră măsurile, ar trebui să mai știe un lucru important: simptomele infectării nu dispar repede, ci pot persista chiar și 6 săptămâni după ce pacientul a devenit negativ.

 

„Dintre cei internați cu forme medii și forme medii spre grave, în jur de 90 la sută, chiar 95 la sută dintre pacienți rămân cu probleme. Tahicardie, dispnee, amețeli, stări de confuzie, depresie, anxietate. Acești oameni au nevoie să fie investigați. Și 50 la sută dintre cei care se tratează acasă, cei cu forme ușoare, se confruntă cu acea oboseală la efort. La privat costă foarte mult și trebuie să existe un program național de monitorizare a pacienților post-COVID și care să fie decontat. Voi propune săptămâna aceasta în Comisia de Sănătate și sunt sigur că și colegii mei vor fi de acord. Eu sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze. Am văzut imaginile cu aglomerație și bănuiesc că își asumă răspunderea fiecare. Trebuie deschise școlile. Nu este doar indicat, este obligatoriu. Sunt închise de un an de zile. Dacă nu ne vom vaccina în număr mare, nu ne vom putea relua viața pe care o aveam înainte de pandemie”, spune medicul Remus Mihalcea, fost manager al unuia dintre cele mai mari spitale din țară, Colentina. La acest moment deputat în Parlamentul României, Remus Mihalcea a conturat deja proiectul prin care speră ca românii trecuți prin virus să fie sprijiniți de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 

Subiecte în articol: schi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri