Jurnalul.ro Ştiri Social Crăciunul de astăzi, spulberat de psihologul Radu Leca

Crăciunul de astăzi, spulberat de psihologul Radu Leca

de Redacția Jurnalul    |   

Psihologul Radu Leca a vorbit despre goana nebună după cadouri, dar și cum sărbătorile românești s-au transformat în ultimii 25 de ani.

În ultima perioadă oamenii s-au transformat în vânători de cadouri, fiecare ieșire fiind o goană după ceva, ceva pentru mama, ceva pentru partener, ceva pentru copil sau pentru colegi.

Iar febra aceasta a cumpărăturilor nu face altceva decât să ne agite, deși sărbătorile ar trebui să fie un moment de pace interioară și de liniște.

Psihologul Radu Leca a tras un semnal de alarmă cu privire la ceea ce vedem în jurul nostru, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, dar mai ales pentru a nu cădea în plasa consumatorismului.

”Vorbim practic despre un dezastru real, un dezastru care își bazează totalitatea formei de autoritate a acestui cuvânt pe două elemente extrem de clare: premiza de mediocritate spre care noi ne-am îndreptat din 1997 până în prezent și noțiunea de acceptare a vinovăției celor din jur ca și cum ar fi a noastră”, a declarat psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe de la Spectacola.

”Vinovățiile, înlocuite cu cadourile”

Psihologul a precizat modul în care sunt conectate cele două elemente. Astfel,  ”prin bazele premizei de mediocritate, poporul român involuând a acceptat orice tip de sărbătoare ca fiind a lui, fără să existe o centrare pe realitatea sărbătorii. De unde noi aveam câteva sărbători, bune și alea, pe care cu bune, cu rele le acceptam și le duceam mai departe, în prezent, totalitatea elementelor care țin de structura emoțională a poporului român au acceptat să fraudeze cumva noțiunea de sărbătoare.

Și atunci, vinovățiile, care nici măcar nu sunt ale noastre, au ajuns să fie înlocuite de cadouri.

Practic, noi observăm cum sărbătorile s-au transformat în cea mai mare spălare a rușinii acumulate un an de zile.

Și începem așa. Cu elemente psihoemoționale ce țin de cuplurile nou formate. Aceste cupluri transformă primul Crăciun, primul Revelion, prima zi de naștere într-o sărbătoare națională extinsă. Un lucru promiscuu.

Practic aceste elemente sunt vizualizate în câmp informațional deschis și de activitate, personală și evident, subiectivă, ca fiind forme de manifestare a dragostei.

Și mergem pe următoarea ideație. Nu vorbim doar de cuplurile nou formate, vorbim și de cuplurile care au ani de zile de activitate în doi și care își ascund vinovățiile, trădările, evadările, aventurile în spatele cadourilor scumpe.

Sărbătorile, astăzi, sunt transformate în cea mai populară formă de cerere a scuzelor acel Iartă-mă, că nu mai fac. Câteva zile. Și ulterior se transformă în anul următor în repetarea cu ciclicitate și cu asiduitate a trădărilor, escapadelor, aventurilor”, a mai spus psihologul Radu Leca.

Opulența, acceptată și promovată

De asemenea, Radu Leca a ținut să puncteze câteva dintre elementele pe care ”consorțiile care fac parte din structura economică a României” le aduc în fiecare an în fața consumatorilor.

”Opulența este vizualizată ca fiind de acceptat și de promovat. Și atunci, trebuie să gândim în mod corespunzător.

Dacă eu am un credit la o bancă și din  întâmplare frecventez sala de fitness care se află la etajul 1 al sediului principal al băncii,  așa s-au gândit că trebuie să fie, iar în hol văd un brad, 100% natural, de 15 metri, împodobit excepțional.

Eu mă gândesc așa: Opulență, opulență, dar de ce? Fiindcă și banca își cere scuze.

Acum, cumva aceste scuze sunt bine venite, în varianta opțională în care poporul român, de o mediocritate teribilă după 1997, transformat cu de-a sila, evident, s-a îndreptat către ideea de acceptare a vinovăției”, a mai spus psihologul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Crăciun Radu Leca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri