Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 60% dintre managerii români sunt optimiști în privința evoluției economiei

60% dintre managerii români sunt optimiști în privința evoluției economiei

Peste 61% dintre managerii români consideră că economia va crește în acest an datorită creșterii consumului, dar 72% se așteaptă ca leul să se deprecieze, potrivit studiului "Încrederea în economie şi în condiţiile de business" al platformei Project-E, în colaborare cu Bucharest Business School.

Astfel, 54,7% dintre participanții la cercetare estimează că indicele ROBOR la trei luni se va afla între 1-2%, în timp ce 33% cred că se vor înrăutăți condițiile macroeconomice. 

Și șomajul va crește în 2021, potrivit previziunilor a 58% dintre invervievați. Totodată, circa 67% dintre manageri cred că salariile vor râmâne la același nivel. 

Inflația se va situat între 2-3%, cred 42% dintre persoanele chestionate, iar 41% sunt de părere că prețul imobilelor va rămâne constant, iar 32% se așteaptă ca acestea să crească.

Totodată, 60% dintre manageri estimează că leul se va deprecia în următoarele șase luni, iar 72% cred că se va întâmpla  acest lucru în următorul an. 

În privința criptomonedelor, 62% dintre respondenți se așteaptă ca Bitcoinul, principala monedă virtuală, să se mențină sau să aibă o evoluție ascendentă pe parcursul următoarelor șase luni. 

Pe piața muncii nu vor fi modificări semnificative, 78,9% considerând că oamenii vor muncii și de acasă dar vor mai merge și la birou, dar peste 54% cred că vor crește delegațiile. 

Profitabilitatea companiei unde lucrează va rămâne aceeași, cred 68% dintre manageri, iar 76% spun că investițiile ar trebui să crească sau măcar să rămână la același nivel în acest an. Cifra de afaceri este de așteptat să se mențină sau să se majoreze de către 76% dintre participanți. 

Studiul a fost realizat online, în ianuarie 202, printre absolvenții și participanții la programul EMBA Româno-Canadian.
 

Subiecte în articol: economie manageri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri