Jurnalul.ro Ştiri Observator Criză în spitale. Lipsa personalului închide secții întregi

Criză în spitale. Lipsa personalului închide secții întregi

Lipsa personalului medical provoacă închiderea secțiilor din spitale.

Linia de gardă pentru psihiatrie de la Spitalul de Urgenţă din Piteşti nu mai există deoarece secţia a rămas doar cu doi medici. Pacienţii care ajung la urgenţe din tot județul sunt trimişi la 30 de kilometri distanţă, la Spitalul din Vedea. 

Conducerea spitalului mai spune că suspendarea liniei de gardă este, deocamdată, pe perioadă nedeterminată.

Însă situaţia este gravă în toată ţara.

Potrivit Institutului de Statistică, raportat la mia de locuitori, cei mai mulți medici din sistemul public sunt în Cluj, Timiș, București și Iași.

La polul opus, cei mai puțini sunt în Giurgiu, Dâmbovița, Brăila și Călărași, potrivit Antena3 CNN.

Lipsa personalului sanitar are astfel efecte grave asupra calității actului medical, pacienții fiind puși pe drumuri, medicii sunt grăbiți și nu au timp să acorde suficientă atenție cazurilor, de multe ori neurmărind evoluția cazurilor, bolnavii nefiind chemați la controale ori fiind programați după luni de zile. 

 

Subiecte în articol: spital criza personal secţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri