Jurnalul.ro Auto Cum se mișcă un SUV electric

Cum se mișcă un SUV electric

de Tudorel Muşat    |   

Marele dezavantaj al unei mașini electrice, în comparație cu una pe combustibil clasic, este autonomia. Sau mai precis așa a fost până de curând, pentru că dezvoltarea noilor baterii de capacitate mare, la prețuri rezonabile a făcut ca acest neajuns să fie parțial înlăturat. Am testat timp de câteva zile, pe un drum de vacanță, noul Hyundai Kona electric cu bateria de 64kWh care îi conferă o autonomie de 450 km. Adică îndeajuns de lungă pentru a atinge litoralul românesc fără griji plecând de la București. În plus, Kona mai are un alt mare avantaj, față de concurenții electrici de pe piața românească, e un SUV, tipul de automobil preferat de toți europenii la ora actuală.


Kona este primul SUV subcompact complet electric care a apărut pe piața europeană. A fost lansat înaintea Salonului de la Geneva din 2018, dar a ajuns în showroomuri în prima parte a acestui an, în plină pandemie. Kona electric este un SUV care combină cele două caracteristici, fiind nepolunată și conferind atuurile unei mașini cu garda înaltă, poziție confortabilă de condus și versatilitate. Electrica Hyundai, chiar dacă are un frate geamăn pe propulsie clasică, a fost gândită ca o mașină nouă pentru că bateria este plasată astfel încât să nu ocupe din spațiul interior. O diferență mică, de 29 de litri, este doar la portbagaj, electricul având o capacitate de 332 de litri, față de cei 361 de litri ai modelului clasic. Fără cablu de încărcare, portbagajul devine mai mare și atinge 373 de litri în cazul modelului electric. Dar cine pleacă la drum fără un lucru esențial. Diferența de design dintre cele două modele apare la partea frontal, unde grijalul este înlocuit de o suprafață plină, aerodinamică, care ascunde priza de încărcare. În rest, vorbim despre o mașină care are 4,17 metri lungime și un ampatament de 2,6 metri, ceea ce oferă suficient confort pentru cinci pasageri și loc generos pentru picioarele ocupanților din spate. Greutatea variantei electrice este mai mare cu aproape 450 kg din cauza bateriei, dar această diferență nu se vede în traffic, pentru că puterea și cuplul sunt mult mai mari în cazul electricei.


Fără zgomot


Senzațional la o mașină electrică este modul în care rulează. Fără pic de zgomot provenit de la motor, tot ce se aude la accelerare este un zumzăit ușor similar cu cel pe care îl scoate troleibuzul. În rest, apare doar zgomotul cauzat de frecarea cu aerul la viteze mari și cel făcut de anvelope pe asfalt. O a doua caracteristică este legată de stabilitatea mașinii. Fiind mai grea și cu centrul de masă mai aproape de sol, Kona electrică oferă o mișcare pe trasă mai precisă. Motorul în varianta de top ajunge la 204 cai putere. Dar mai impresionat este cuplul care atinge 395 Nm, cu mult peste cei 265 Nm oferiți de motorul turbo de 177 de cai pe benzină. Această dezlănțuire de forță disponibilă încă de la prima apăsare a pedalei de accelerație îi permite lui Kona un sprint până la sută foarte sportiv, în doar 7,6 secunde. Viteza maximă este limitată la 167 km/h din rațiuni care țin de eficiența acumultatorului. Puterea mare face ca mașina să poate fi folosită în trei moduri diferite. Primul este cel Eco la care accentul se pune pe autonomie. Viteza este limitată la 90 km/h și sistemul are ca scop recuperea oricărui strop de energie. Cel de-al doilea este Confort. Este folosit și atunci când mașina rulează în modul de cruise control adaptativ și permite rularea fără probleme până la 140 km/h. Există și un mod Sport care schimbă total compratamentul automobilului. Economia de energie este sacrificată de dragul vitezei. Accelerație te bagă în scaun și mașina țâșnește rapid pe șosea, dar vezi cum autonomia se modifică drastic.  


Cât consumă


Eu am folosit modul confort pe drumul către litoral. Am plecat cu o autonomie de aproape 438 km și o încărcare a bateriei de 88% calculată fără aerul condiționat. După 238 km, mai aveam 120 km autonomie și o încărcare de circa 18%. Traseul s-a desfășurat cu aerul condiționat pornit și la o viteză de croazieră de circa 110 km/h, cu reprize de peste 130 km/h. La întoarcere, după aproape 295 km parcurși, la un plin de 95%, mai aveam o rezervă de 75 km, o baterie de 18%, după 4 ore jumătate de drum, adică o medie de viteză de 68 km/h. Consumul în regim mixt a ajuns la 14,9 kWh. Dacă vă gândiți cât înseamnă asta raportat la priza de acasă, rezultă circa 7,5 lei pe 100 km sau 1,6 litri/100 km consum echivalent de benzină. Partea bună este că poți reîncărca gratis, pentru că deși infrastructura românească este deficitară, excepția Capitalei, există totuși stații puse la dispoziție de diverse lanțuri de magazine. Totul este să prinzi loc la o mufă tip CSS care permite încărcare la 50 KW, pentru că la o asemnea stație poți încărca circa 25 kW în 40 de minute. Și gratis. Partea proastă este că cele mai multe stații oferă mufe Type2 la care încărcarea este limitată la 11 kW, iar timpul de încărcare crește de circa 4 ori. Bateria de 64 kw se poate reîncărca și la priza de acasă, dar pentru a atinge 100% sunt necesare 31 de ore. Oricum, dacă până la 80% încărcarea se poate face rapid la putere maximă, ultimii 20% necesită timpi mai lungi din rațiuni care țin de protecția bateriei. Oricum, cu puțin efort care presupune "vânarea" unei stații bune, poți circula încă gratis cu o mașină electrică. Energia poate fi salvată pe parcursul întregii deplasări. Prin reducerea intensității aerului, de pildă, sau prin folosirea frânării recuperative care are trei trepte de acțiune ce pot fi setate din padelele aflate în spatele volanului. Kona permite aventura în off-road, însă doar pe acolo pe unde nu este necesară tracțiunea integrală, pentru că varianta electrică oferă forță doar pe roțile din față. Garda la sol este înaltă și atinge 170 mm.


Sisteme inteligente


Kona dispune de un oarecare grad de autonomie. Asta pentru că există un sistem de menținere a mașinii pe banda de circulație care este capabil să recunoască marcajele și să miște ușor de volan pentru a păstra direcția. Nu este cazul însă să lăsați volanul din mână. Există și curise controlul adaptativ care știe să mențină distanța până la oprire față de vehiculul din față și să repornească. Dacă este acționat autoholdul, este necesară o apăsare ușoară a accelerației. Hyundai SmartSense, căci așa se numește sistemul integrat, mai conține asistență la coliziunea frontală cu detectare pietonilor, sistem de monitorizare a unghiului mort, sistem de avertizare la coliziune la deplasarea în marșarier, monitorizarea atenției conducătorului auto, lumini statice pentru viraje și asistență pentru comutarea fazei lungi. Pentru aceste sisteme și multitudinea de airbaguri de care dispune, Kona a primit cinci stele la testele euroNCAP.


Spațiul de la interior


Interiorul micului SUV este mai mare decât s-a intuit la o primă vedere din exterior. Poziția la volan este înaltă, scaunele au o bună suținere laterală, iar șoferul are la dispoziție o multitudine de instrumente de măsurare și informare.  Sistemul multimedia integrează telefonul și permite utilizarea lor prin Bluetooth, Apple Car Play sau Android Auto. Varianta testată a avut montat un sistem de navigație cu ecran de 8 inchi, care include și o cameră video pentru marșarier cu linii de ghidare dinamică și senzori audio de proximiate. Sistemul audio este realizat de Krell și are opt difuzoare cu 45 W pe canal. Sunetul este bun calitativ, iar legătura cu telefonul mobil și redarea fișierelor audio este facilă. Încărcarea telefonului se poate face de la porturi USB de putere sau wireless prin plasarea smartphoneului într-o tăviță specială. Sub schimbătorul de viteze există un spațiun generos de depozitare. Prețul lui Kona electric este de 35.272 de euro pentru varianta de 136 de cai putere și baterie de 39 kWh și ajunge la 44.435 de euro pentru varianta de top pe care am testat-o. Prin aplicarea tichetului Rabla plus de 10.000 de euro și a al celui Rabla clasic, cea mai ieftină variantă a lui Kona electric este de 22.922 de euro cu TVA, iar a celui cu bateria de 64 kWh la 32.085 euro. 


- 445 km, autonomie
 -7,6 secunde, viteza până la 100 km/h
- 30 de minute, timp de încărcare pentru 170 km

 

 

Dezavantaje
- nu e 4x4
- infrastructură deficitară de încărcare
- prețul pentru bateria de 64kWh


Avantaje
- autonomie mare
- fără emisii poluante
- sportiv
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri