M-am plictisit să tot fac paralele doctrinare între comunism și societatea actuală ca să ajung la concluzia că afară-i vopsit gardu’ și înăntru-i leopardu’. Mai bine am observa că ceea ce s-a păstrat și nu dă urme că ar dispărea este coada. Înainte se stătea la coadă la carne, lapte, zahăr sau ulei. Acum, la farmacie trebuie să stai la o coadă comună ca să fii apoi direcționat către ghișeul specializat, la hipermarket și magazinul de bricolaj nu sunt niciodată suficiente casiere, la bancă/policlinică aștepți în ordinea bonului de ordine, la benzinăria cu poziția dominantă ți se zice pe de-a dreptul că dacă nu-ți convine că stai la rând să te duci în altă parte, e alegerea ta.
Iată un context ce arată cât de departe suntem de aplicabilitatea unor ziceri precum “În capitalism nu se stă la coadă” ori “Clientul are întotdeauna dreptate”. Pentru a avea capitalism este nevoie de capital și cozile arată că e în cantitate mică și atunci nu se vede la niciun nivel abundență de bunuri și servicii. Ba, mai mult din cauza faptul că economicul e dominat de politic ca-n comunism, și el e cel care le dă voie și chiar le spune investitorilor ceea ce să facă precum seniorul feudal, aceștia nu reinvestesc aici profitul. Întreprinzătorii încearcă să-și recupereze peste noaptea investițiile. Fără să le pese că din cauza “managementului costurilor”, a lucrului cu personal puțin, clienții au un grad redus de satisfacție.
Așadar mediul de business este ostil, motiv pentru care economia românească rămâne subcapitalizată. Și din cauza insuficienței capitalului, românii stau la coadă ca să-și procure puținele mărfuri oferite de comercianți. Nu se confruntă în niciun caz, ca în anii ’30, cu o criză de supraproducție. Mărfurile puține și scumpe, pe care, de altfel, românii nu și le prea permit, sunt vândute pe datorie. Menajele-s înghesuite de suprataxare, așa cum evidențiază statisticile bugetelor de familie, și ca să poată supraviețui apelează la creditul de consum ori la economia subterană. Primul element sugerează - prin păstrarea neperformanței la un nivel ce nu poate fi considerat confortabil - că supraîndatorarea gospodăriilor s-a produs ca să poată rămâne statul în afara unei limite periculoase a datoriei publice, cel de doilea - economia informală - vădește un grad record de debancarizare a economiei, în situația în care numerarul în afara sistemului bancar a ajuns la 18,32% din totalul masei monetare.
E clar: când românii nu stau la coadă, ce evidențiază că în locul concurenței dintre furnizori e pus marketingul și traficul de influență al politicului, ei cumpără din economia subterană, care rămâne competitivă fiindcă nu achită taxe de protecție.