Aşa glăsuia cântecul despre curtezanii nefericiţi, rugându-se la poarta frumoasei, care făcea fasoane şi refuza curtea celui cu călcâiele aprinse de amor neîmpărtăşit. Dacă extindem metafora, putem menţiona o mulţime de roluri celebre, care pur şi simplu implorau actorul bănuit a fi cel mai potrivit să interpreteze eroul din piesă sau film. Florin Piersic, răsfăţat în rolul strălucitorului Făt-Frumos din Harap Alb şi în rolul viteazului semeţ Pintea Haiducul, s-a codit mult până a acceptat să joace în “Oameni şi şoareci” şi în “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. În aceste piese grandioase el trebuia să întruchipeze nişte namile de bărbaţi cu suflet bun, dar minte cât nuca, pe deasupra şi bântuiţi de furtuni de demenţă. Junele-prim Florin Piersic a fost ascultător până la urmă, a urmat viziunea regizorilor şi în ambele piese a izbutit creaţii memorabile în rolurile bărbaţilor cu creier întârziat şi bântuiţi de gânduri nebune. Amza Pellea nu făcea fiţe când era propus în fruntea distribuţiei, totuşi a ezitat până s-a angajat cu toată inima în crearea personajului din teribilul film “Osânda”. Istorisea Sergiu Nicolaescu în emisiunea mea de la Antenă cum au decurs discuţiile cu popularul actor: “Amza motiva reţinerea lui prin aceea că îl revoltă îngrozitor nedreptăţile ce-l lovesc pe bietul ţăran. Suporta greu actorul bătaia de joc a unor mişei, care-i puneau pe grumaz bărbatului sărman o crimă pe care nu o făptuise. L-am convins pe Amza să primească rolul prin două argumente. Că, împotriva cenzurii, reconstituiam în finalul filmului drumul Golgotei, când el urcă un deal cu o cruce de lemn pe umăr. L-a cucerit şi scena finală când muşcă gloanţele jandarmilor din trupul lui şi cu greu îl dărâmă, iar ultimele lui vorbe sunt o înjurătură ţărănească apăsată la adresa vieţii stricate de bogătani. Afirm fără nicio ezitare că Amza e cel mai mare actor cu care am lucrat, chiar şi peste vedetele străine”. A avut unele obiecţii şi Dem Rădulescu atunci când Liviu Ciulei i-a propus să-l joace pe Caţavencu la Teatrul Bulandra. Dem mai jucase în “Scrisoarea pierdută” în rolul Farfuridi, de astă dată îl tenta să-l interpreteze pe aparent păcălitul Trahanache, încornoratul de nevasta cu ochi alunecoşi şi dirijat de şefii mai forţoşi de la Centru. Îl tenta aparent fraierul Trahanache pentru că, de fapt, el trăgea toate sforile. Până la urmă, Dem a fost strălucitor în pielea lui Caţavencu.