Jurnalul.ro Ştiri Observator Declarația de avere a lui Ionel Arsene, diferențe nejustificate de peste 40.000 de euro

Declarația de avere a lui Ionel Arsene, diferențe nejustificate de peste 40.000 de euro

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 lei, aproximativ 43.519 euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de președinte CJ Neamț.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene , împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului”, potrivit unui comunicat de presă.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către președintele CJ Neamț.

„De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ionel Arsene a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 - 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale”, se precizează în comunicatul ANI.

De asemenea, , Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei și 282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofițer MAI la Direcția Generală Anticorupție, precum și existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către Adriana Petrescu, funcționar public la Consiliul Județean Vrancea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ionel arsene
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri