Deceniul 1920-1930 a fost unul doldora de polemici privind nici mai mult, nici mai puțin decât mutarea capitalei României, de pe Dâmbovița, sub Tâmpa, la Brașov, argumentându-se, nu fără temei, că centrul administrativ și politic al țării ar fi prea izolat, prea aproape de Dunăre, prea de greu de apărat în caz de nevoie, lipsit de paveze naturale (Mircea Vulcănescu a fost unul dintre teoreticienii de seamă ai acestei idei). Până la urmă, tocmai datorită (sau din cauza?) acestei deschideri spre sud impuseseră sultanii turci coborârea capitalei Țării Românești de la Târgoviște la București, mai aproape de baza militară otomană de la Giurgiu.
Programe de mutare a capitalei
Impunătoarele ziduri ale sașilor transilvăneni - numite cândva Kronstadt (Orașul coroanei - în limba germană) - nu reprezentau însă singura propunere pentru îndeplinirea rolului de capitală a tânărului regat român. Au existat și planuri care vizau deplasarea centrului cu doar câțiva kilometri, la Băneasa, numele noii urbe urmând să fie Bucureștii Noi (astăzi cartier periferic). În fine, acesta era cadrul general în care juristul Dem. I. Dobrescu a decis să candideze pentru noile alegeri de primar general al Bucureștilor. Și nu oricum. El a propus o strategie de revitalizare a cetății lui Bucur, argumentele sale fiind materializate ulterior în lucrarea „Viitorul Bucureștilor”, publicată în 1934, la Editura Tribuna Edilitară.
Mituș-adevăruș candidează și câștigă
Modul ordonat și transparent în care juristul a ales să opereze (și) în politică - mai era poreclit și Mituș-adevăruș! - a permis alegerea sa ca edil, funcție pe care a onorat-o între 1929 și 1934, ani de intensă (pre)schimbare a orașului. În mandatul său au fost transformate și modernizate șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, șoseaua Pantelimon etc. Au fost înfrumusețate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrări de pavare, de iluminare electrică și canalizare, hidrotehnice, toate la o scară nemaiîntâlnită până atunci. Și toate acestea au conturat doar începutul, unul promițător fără îndoială.
Ștranduri, fântâni publice, parcuri
Deoarece râul Dâmbovița era sursa de apă potabilă pentru o mare parte dintre bucureșteni, Dem. I. Dobrescu a dispus eliminarea practicilor de scăldare în râu (și de aruncare în unde a mizeriei menajere), construind în acest scop primele ștranduri pentru adulți și ștranduri de nisip pentru copii. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, „Primarul-Târnăcop” a instalat fântâni publice la colțurile străzilor importante.
Mii de vagoane de gunoi și proteste în scris
A curățat (la propriu) orașul, evacuând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit, ici-colo, de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: „Când am luat măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni mi-au transmis în scris: Ce este cu atâta curățenie, domnule primar? Noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie”. Protestele aiuritoare ale comercianților (negustori ambulanți în mare parte) nu l-au clintit însă pe Mituș-adevăruș, care și-a văzut în continuare de proiectele promise în campania electorală.
Regele, invidios pe popularitatea „Primarului-Târnăcop”?
Dem. I. Dobrescu a înființat ceainării și adăposturi gratuite în timpul iernilor aspre, destinate oamenilor fără case, cantine pentru săraci și muncitori. A solicitat identificarea familiilor strâmtorate financiar și încadrarea acestora într-un program de asistență socială asigurat de instituția pe care o conducea. Nicio o minune nu ține însă prea mult. Odată cu căderea guvernului național-țărănesc și venirea la putere a liberalilor conduși de Ion Gheorghe Duca una dintre primele măsuri luate de noua putere a fost să încerce să se debaraseze de Dem I. Dobrescu, care li se părea mult prea popular.
Proiecte: asanarea lacurilor și construirea metroului
La 13 noiembrie 1933, Dem I. Dobrescu a fost suspendat din funcție. Spre surprinderea noilor guvernanți, în București s-au declanșat valuri de proteste populare la care s-au raliat și numeroși oameni politici influenți. Ca urmare, după o săptămână de suspendare, Dem I. Dobrescu a fost reintegrat în funcție la 26 noiembrie 1933. După asasinarea lui Duca însă, regele Carol al II-lea l-a numit ca prim-ministru pe Gheorghe Tătărăscu, cerându-i, se spune, să-l concedieze definitiv pe primarul Dem I. Dobrescu. Actul (rușinos) s-a consumat la 18 ianuarie 1934. Multe din ideile primarului jurist au rămas în stadiu de proiect, între care cele mai ample au fost pavarea totală a Capitalei, asanarea lacurilor și construcția metroului. Încă un amănunt: tot Dem. I Dobrescu s-a zbătut pentru înființarea Muzeului (Comunal) pentru salvarea vestigiilor trecutului.
Un alint intrat în legendă
Dacă lui Dem. I. Dobrescu i-a revenit nickname-ul Primarul-Târnăcop, ori Primarul-Mistrie (părerile au rămas împărțite), Bucureștiul s-a ales, în urma amplelor operațiuni de modernizare întreprinse de acest ardelean a cărui familie a trecut în Regat imediat după turbulențele Revoluției de la 1848, cu un alint măgulitor: Micul Paris.
Model pentru amatorii din prezent
Și pentru că mai sunt doar câteva zile până la alegerea unui nou edil al Bucureștiului, facem loc, în continuare, unui semnal dinspre Biblioteca Academiei Române, grijuliu condusă de inginerul și profesorul Nicolae Noica: „În 9 iunie 2024, locuitorii Bucureștiului vor fi chemați să-și aleagă primarul, pe cel în mâinile căruia se va afla pentru câțiva ani soarta orașului, în fond a locuitorilor săi, prilej pentru a pune în discuție un model demn de urmat. Și acesta a fost și este, fără dubii, Dem. I. Dobrescu”.
Edilitate, urbanizare, sociologie
„Să ținem minte - sugera mai departe academicianul Nicolae Noica - care erau, în opinia lui Dem. I. Dobrescu, calitățile necesare unui bun edil: «Ca să poți să conduci un oraș, trebuie să fi studiat mai întâi nevoile și natura orașului și în al doilea rând să cunoști bine chestiunile de edilitate, de urbanizare și de sociologie ale timpului tău, pentru ca din ele să aplici orașului ceea ce convine mai bine naturii sale fizice și sociale. Conducătorul unui oraș trebuie să fie un om cu serioase cunoștințe edilitare urbanistice. Pe lângă acestea, el trebuie să fie un estet și să aibă și darul de a conduce oamenii cu mijloacele timpului său. Ceea ce însemnează că această ființă complicată care este orașul, nu poate fi orice și nu poate fi condusă de oricine»”. Aviz amatorilor din prezent!
Desfătare și îndestulare
„Ideile primarului Dem I. Dobrescu, culese din jurnalul interbelic Realitatea ilustrată, sunt compatibile cu orice epocă și cu orice formă de guvernământ”, mai remarca directorul Bibliotecii Academiei Române. Dar să facem loc „ideilor”: „Orașul este casa comună a locuitorilor lui și trebuie să faci astfel ca această casă comună să ajungă la cât mai mult frumos și la cât mai mult util care să desfăteze și să îndestuleze cetățenii trudiți de munca vremurilor noastre grele”. Mai mult: „O capitală reprezintă geniul național al unei țări civilizate, în știință și în artă. Ea trebuie să fie higienică, estetică și monumentală”.
Două pârghii: entuziasm și frică
„Ceea ce este remarcabil - urma academicianul Nicolae Noica - este că primarul Dem. I. Dobrescu a înțeles că dacă vrea să fie de folos urbei și oamenilor ei trebuie să elimine orice urmă de politicianism din viața primăriei. Se spunea despre dânsul că era un vizionar dedicat cetățeanului, nu intereselor de clan sau politicianiste, un gospodar desăvârșit. Era capabil să ia decizii rapide și era nelipsit de la demolări și exproprieri. Supraveghea lucrările executate de oamenii primăriei și nu ezita să pună mâna pe târnăcop. Obișnuia să rostească următoarele cuvinte, de actualitate încă: «Marea problemă în urbanizarea unui oraș este urbanizarea oamenilor. În faza de civilizație omul poate fi urnit din făgașul rutinei și prejudecăților doar cu entuziasm sau cu frică»”.
Tragere de urechi (cu mesaj)
În completare, o sănătoasă „tragere de urechi” executată de Nicolae Noica: „Astăzi, după mai bine de 90 de ani de la mandatul de aur al lui Dem I. Dobrescu, ce fac potențialii noștri candidați la această funcție onorantă de primar general? Se bat în afișe, care de care mai stupide. Și uită să arate ce ar urma să facă pentru a rezolva problemele orașului, din care amintesc: elaborarea Planului de Urbanism General, în fond sistematizarea și urbanismul de care vorbea cu decenii în urmă primarul Dem. I. Dobrescu. Amintesc că cel mai recent Plan de Urbanism General a fost elaborat în anul 2000. De atunci, nu s-a mai făcut nimic”.
Recuperați arhiva Institutului Proiect București!
Altă chestiune: „Protecția la seism, o problemă esențială a orașului București, poate cea mai vulnerabilă capitală din lume în cazul unui cutremur mare. Nici măcar nu s-a înțeles că e imperios necesară recuperarea Arhivei Institutului Proiect București, cu toate documentele cărții tehnice necesare soluțiilor de consolidare, un bun național care n-a fost încă recuperat de la o firmă particulară care a intrat în posesie cu prilejul privatizării Institutului Proiect București”.
Dorință de (con)sfătuire
„În sfârșit - a conchis academicianul Nicolae Noica -, nu se vorbește nimic de promovarea Agenției Naționale de Locuințe pentru Tineret, instituție menită să-i ajute pe tineri să-și dobândească o casă. Poate aceste rânduri le vor servi totuși celor care candidează la fotoliul de primar general al Bucureștiului să înțeleagă că nu-i musai să reinventeze roata. Tot ce trebuie e să privească atent în urmă, să înțeleagă, să învețe și să pună în practică planurile potrivite vremurilor. Cu această speranță încheiem, menționând totodată că suntem deschiși și la sfătuiri concrete”.
Versuri pentru un oraș iubit
După ce a fost înlăturat de la Primăria Capitalei, în ianuarie 1934, Dem I. Dobrescu a scris o poezie închinată orașului iubit, intitulată „Adio, București!”: „Azi răutățile lumești m-au rupt de tine, București./M-au rupt, dar nu ne-am despărțit./Eu și de astăzi înainte/Te port în inimă și-n minte./Tot cu icoane mari și vii/Așa cum te visăm să fii”.
5 ani a condus Dem. I. Dobrescu destinele Bucureștiului (1929-1934), amplele lucrări de modernizare aducându-i capitalei române supranumele Micul Paris
13 ani avea Dem I. Dobrescu când a pledat pentru prima oară în fața unui judecător, apărându-și sătenii de atacurile unui arendaș
„Orașul este casa comună a locuitorilor lui și trebuie să faci astfel ca această casă comună să ajungă la cât mai mult frumos și la cât mai mult util care să desfăteze și să îndestuleze cetățenii trudiți de munca vremurilor noastre grele”, Dem. I. Dobrescu, primar al Bucureștiului (1929-1934)
„O capitală reprezintă geniul național al unei țări civilizate, în știință și în artă. Ea trebuie să fie higienică, estetică și monumentală”, Dem. I. Dobrescu, primar al Bucureștiului (1929-1934)
„Marea problemă în urbanizarea unui oraș este urbanizarea oamenilor. În faza de civilizație omul poate fi urnit din făgașul rutinei și prejudecăților doar cu entuziasm sau cu frică”, Dem. I. Dobrescu, primar al Bucureștiului (1929-1934)