Jurnalul.ro Editoriale Demisia lui Dîncu: breșă de securitate în CSAT sau luptă pe bani?

Demisia lui Dîncu: breșă de securitate în CSAT sau luptă pe bani?

de Dan Constantin    |   

Demisia lui Vasile Dîncu a tulburat scena politicii românești, lăsând să fie lămurite în timp adevăratele motive. Ministrul Apărării pleacă din post cu o explicație pentru public care arată o fisură majoră în actul de guvernare: imposibilitatea conlucrării cu președintele Iohannis.

 Deci nu este o ejectare a ministrului prin neadaptare cu organismul militar, ci o punte ruptă spre președinte. O ruptură majoră, care nu este de o zi-două, nu arată doar o nemulțumire sau o critică superficială dinspre Palatul Cotroceni. Instituțional, ministrul Apărării este subordonat premierului în cadrul guvernului, dar șeful cel mare este, prin structura constituțională, președintele României, care conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării. CSAT are rolul determinant în gestionarea situațiilor de criză. De doi ani crizele se succed și se suprapun, aflându-ne acum în vârtejul periculos al unei policrize, cu mari amenințări de securitate. Demisia lui Vasile Dîncu, specialist în comunicare, este cu semnificație aleasă de semnatar. Este prima dată când ministrul Apărării demisionează în ajunul sărbătoririi Zilei Armatei, nu din motive personale, de sănătate sau cu vreo tinichea de coadă zăngănită de procurori. Tot o premieră, în CSAT, la ședință vine interimarul de la apărare, chit că locul liber este ocupat de un general cu funcție de premier. Dacă se va pune la vot o decizie, vom avea un vot dublu? Punctele de pe ordinea de zi a ședinței de la Cotroceni sunt legate tocmai de crizele în curs - războiul din Ucraina și implicațiile ce decurg din acest conflict în privința programelor de înzestrare a armatei, dar și al energiei. În ambele puncte „militare” au fost divergențe majore între Vasile Dîncu și Klaus Iohannis. Nuanțele pe care le-a lansat ministrul Apărării față de abordarea tratativelor de pace între Rusia și Ucraina au declanșat o avalanșă de reacții, cu start de la USR, partid în care mișună figuri bizare, cu biografii cu multe pete albe. Imediat s-a raliat Iohannis, speriat nu fie catalogat că părăsește linia „politically correct” trasată de intransigenții războinici, care l-ar pune pe tușă la o posibilă candidatură la vârful NATO. Această discuție controversată este însă folosită ca o perdea de fum pentru a acoperi marile dispute legate de contractele de achiziții ale armatei. Bugetul de apărare se duce spre 2,5 la sută din PIB, așa încât ministrul devine cel mai „bogat” din echipa din Palatul Victoria, curtat pentru a semna decisiv aceste achiziții. Aici trebuie să plasăm presiunile care se fac asupra postului de ministru al apărării, nu doar în actualul guvern, ci din mai toate guvernele. Decizia politică precumpănește de multe ori față de opțiunile militarilor, care iau în considerare, sau ar trebui să ia, doar datele tehnice și economice din oferte. Dar realitatea geopolitică, interesele marilor companii de armamente, sprijinite de statele aparținătoare, reduc opțiunile militarilor la rolul de părere. Mai mult, istoria recentă ne arată că și sfaturile pe care le primesc decidenții politici pot fi „coafate” pe parcursul traseului spre contractele finale, astfel că licitații sau proceduri de negociere intră pe traseele contestațiilor interminabile prin justiție. Plecarea lui Dîncu din post lasă liber locul pentru semnătură pe achizițiile substanțiale anunțate ca iminente.

Jocurile care se fac pe contractul de achiziție al corvetelor este din acest punct de vedere un caz-școală. Început din vremea ministeriatului lui Mircea Dușa, în compartimentul coordonat de secretarul de stat Beniamin Leș, licitația era gândită de Liviu Dragnea să fie plasată în șantierele Damen. Deciziile au fost pe masa miniștrilor Țuțuianu, Fifor, din nou Leș, apoi Ciucă și Dîncu fără ca să existe o semnătură definitivă. Acum, o manevră de ultimă oră, girată de ministrul economiei, fost director la Damen, urma să-i „alunge” pe francezi, câștigătorii licitației, mișcare pe care Dîncu nu și-a asumat-o. Astfel, de mai bine de patru ani, doar vorbim despre corvete, războiul dintre francezii de la Naval Group și olandezii de la Damen fiind tranșat de justiție, dar nu și de politicieni.

Prin ieșirea lui Dîncu din echipa de guvernare apar posibile noi combinații și schimbări de posturi. PSD are toată libertatea să propună un nou titular, dar sunt calcule care ar indica o tergiversare, prelungind interimatul lui Ciucă, așteptând o diminuarea a presiunii războiului de la graniță. Coaliția gândită la Cotroceni se zbate să-și arunce problemele grele de la un partid la altul. Dacă presiunea pe zona medicală a mai trecut, lăsând-o pe Codruța Kovesi să-și umfle mușchii din „acțiunea vaccinul”, problema reală cea mai grea rămâne pe domeniul complex al energiei. Dacă pentru COVID-19 au fost găsite soluții la nivel global, prețurile la energie și mai ales penuria de resurse, asumată prin derusificarea aprovizionării Europei, deschid sezonul de iarnă cel mai complicat din ultimele decenii. Din ministrul Virgil Popescu s-a făcut „vinovatul de serviciu”, dar nicio țară din UE nu a reușit să rezolve problemele din energie, iar la Bruxelles nu există unitate de vederi și nici soluții-minune. Un troc între Apărare și Energie nu este dorit de PSD, așa că îi convine să critice prin portavocea Tudose politica energetică. Din acest colț de pagină am susținut că prerogativele Ministerului Energiei ar trebui mărite, pentru că măsurile de rezolvare a crizei propuse de acesta trec prin prea multe curți, pe la Finanțe, Mediu, Economie. În condițiile de criză energetică nu ar fi normal ca în CSAT să fie membru ministrul Energiei? Prin actul de constituire a CSAT este membru de drept ministrul Economiei și Resurselor, conform vechii structuri a guvernului. Din acest minister s-a desprins de câțiva ani și s-a format Ministerul Energiei, tocmai ca o dovadă a complexității domeniului, devenit acum vital pentru securitatea de ansamblu a țării. Imobilismul instituției prezidențiale se reflectă și în anchilozarea structurii CSAT, care lasă în afară nu un ministru, indiferent de numele acestuia, ci un sector esențial pentru România.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri