Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noile polițe RCA: și lovit, și pus să plătești jumătate din reparații

Noile polițe RCA: și lovit, și pus să plătești jumătate din reparații

de Adrian Stoica    |   

Compania de asigurări Euroins continuă să aplice propriile reguli în relaţia cu clienţii săi, deşi acestea încalcă Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi Norma RCA 20/2017, iar Autoritatea de Supraveghere i-a cerut încă de săptămâna trecută să revină la spiritul legii. Şoferii care în această perioadă au ghinionul să ajungă în faţa ghişeelor au parte numai de surprize neplăcute. Piaţa de asigurări se află din nou într-o perioadă agitată, pentru că se încearcă şi modificarea Legii 132.

 

Deşi oficial conducerea Euroins susţine că norma internă în cauză, prin care sunt impuse o serie de măsuri pentru a limita cheltuielile companiei cu despăgubirile, era doar un document preliminar, ea îşi face efectele. Asta a putut-o constata şi A.G., din Sibiu, proprietarul unui autoturism marca Volkswagen Golf 7. Cu poliţa RCA a şoferului vinovat, A.G s-a prezentat la unicul birou de daună al companiei Euroins din Sibiu, unde i s-a deschis dosar de daună. Trebuie subliniat că acesta este unicul birou al asigurătorului pe o rază foarte mare, iar, de exemplu, şoferii din oraşul Mediaş sunt obligaţi să facă până la Sibiu şi înapoi 110 km pentru deschiderea dosarului de daună. Evaluarea a fost făcută de specialiştii reprezentanţei Volkswagen din Sibiu şi ea s-a ridicat la suma de 28.003,79 de lei. În ciuda acestei evaluări, cei de la Euroins îi transmit păgubitului, pe data de 3.12.2019, o adresă (înregistrată cu nr. D-SB010-3224/7) în care îl anunţă că în dosarul de daună nr. EJ00672441 acceptă la plata anticipată suma de 19.404,60 de lei (foto facsimil). Practic, prin această plată anticipată, compania de asigurări nu mai cere documente justificative, conform legii, pentru decont, demersul fiind o invitaţie la evaziune fiscală. Euroins a ajuns la această sumă prin scăderea TVA şi a costurilor legate de manoperă, de la 185 lei/h (stabilit de reprezentanţa VW), la numai 65 lei/h, adică exact cât se stabilea arbitrar în norma internă a Euroins, normă pe care asigurătorul susţine că nu o aplică. „În concluzie, suma nedecontată este de 8.599,19 lei”, se preciza în adresa transmisă de Euroins păgubitului.

 

Ziua cadourilor la Euroins

În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, A.G. mai primeşte o adresă de la Euroins, care avea însă, în mod inexplicabil, acelaşi număr de înregistrare ca prima, prin care asigurătorul îl înştiinţa că nu poate da curs solicitării la plată a sumei de 28.003,79 lei şi îi comunică faptul că oferta de despăgubire în regie proprie este de 13.043,91 lei. (foto facsimil). „Nu explică nicăieri în această adresă care au fost calculele în baza cărora au redus din nou suma, la 13.000 de lei. Mai mult, dacă accept suma de 13.043,91 lei drept despăgubire, Euroins îmi spune că nu mai este nevoie de documente justificative”, ne-a declarat A.G. Conform legii, asigurătorul este obligat să acorde despăgubire părţii vătămate în baza documentelor justificative eliberate de service, dar procedura de despăgubire după repararea maşinii în regie proprie este larg răspândită în piaţa asigurărilor, deşi nu este legală.

 

„Euroins nu a renunţat la norma internă. Asigurătorii fac demersuri acum să modifice Legea 132/2017. Asigurătorii susţin că pe rata daunei combinată îi costă la asigurările RCA 120%. Păi, dacă ai pierderi, de ce nu pleci de aici? Să fim serioşi, dacă ne uităm la ce profituri au.”

Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR)

 

Ce acuză COTAR

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, solicită Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să ia măsuri urgente împotriva directorului general al Euroins pentru că, spune acesta, prin nota internă emisă îşi obligă subalternii să încalce legea. „Euroins încă nu face constatări unde îl notifică păgubitul. Mai ales în ţară. Şi în Bucureşti face cu mare greutate, abia la 10 zile dacă vine. La call center stai şi 30 de minute şi nu răspunde nimeni”, ne-a declarat preşedintele COTAR. Mai mult, spune acesta, nu achită daunele, fiind întârzieri şi de 90 de zile.

 

La Senat a fost înregistrată de parlamentarul independent Marius Bota (care pentru câteva zile a fost şi vicepreşedintele ASF, dar a demisionat) o iniţiativă pentru modificarea şi completarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, despre care cei de la COTAR spun că va avea consecinţe negative majore asupra consumatorului român. În acest sens, asociaţia profesională a transportatorilor a transmis pe 4 decembrie un memoriu către Senat şi Guvern pentru a-i avertiza pe reprezentanţii celor două instituţii asupra riscurilor pe care le implică adoptarea acestui proiect în forma actuală, care prevede, în esenţă, limitarea costurilor cu reparaţiile.

 

„Limitarea nejustificată a valorii despăgubirilor acordate de societăţile de asigurare prin prisma plafonărilor propuse prin Proiectul de Lege va determina multiple efecte negative, între care sunt menţionate: persoanele prejudiciate prin accidente nu vor mai putea beneficia de reparaţii complete şi servicii de calitate în baza poliţelor de asigurare RCA (….)

 

Casa de Avocatură Zamfirescu Racoţi Vasile&Parteners

 

Vin schimbări la ASF?

În prezent, foarte mulţi parlamentari sunt nemulţumiţi de felul cum funcţionează piaţa de asigurări şi de modul în care este supravegheată aceasta. Surse parlamentare susţin că anul viitor, în prima sesiune a Parlamentului, ar putea urma o serie de schimbări la vârful Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

 

Subiecte în articol: despăgubiri auto RCA
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri