Călăuzitor în lumea schimbătoare a cuvintelor ne va fi etnologul și tălmăcitorul (din limbile franceză, rusă, bulgară etc.) Gheorghiță Ciocioi. Îi dăm întâietate: „Trecut cu etimologie necunoscută în dicționarele românești, «a păcăli» (pâcâli, pecali etc.) a iscat nu puține dezbateri la noi - vechi de peste un veac. Originea bulgărească a termenului s-a dovedit a fi una fără vreo susținere. Numele cunoscutului personaj al snoavelor românești - Păcală - derivă din acest verb. În fapt, înainte de a deveni erou de poveste și snoavă, Păcală («frate» cu Hităr Petăr din Bulgaria și Macedonia, Nastratin Hogea din Turcia, ori cu «europenii» Till Eulenspiegel și Giufà) este consemnat ca nume în nu puține documente românești (începând cu anul 1437). Evident, un supranume inițial”.
A amăgi, a vicleni, a trage pe sfoară
În continuare, pe firul explicațiilor: „Cu înțelesul de a amăgi, viclenind, a trage pe sfoară pe cineva - cu scopul de a obține un folos, ori pur și simplu pentru amuzament - «a păcăli» este des întrebuințat în vorbire și astăzi. De origine persană - „ḳallāş” = om înșelător, perfid, corupt -, termenul, în legătură cu spațiul românesc, este consemnat pentru prima oară în Codex Cumanicus [1303] sub forma χalp/ kalp (lat: falsus), fiind adoptat de mai multe triburi și popoare turcice până la acea dată - unele întrebuințându-l și astăzi cu același înțeles”, a remarcat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Falsificator de bani
„În 1330 - a urmat specialistul -, termenul «a păcăli» este întâlnit cu sensul de contrafacere, amestec - ḳalb [Aşık Paşa, Garib-name], Meninsky, Tezaur [1680] reținând construcția compusă persană (în limbile turcice) ḳalpazan - falsificator de bani (în română: calpuzan). Kallāş (ḳalb/ḳallā), în română, va arăta modul prin care se petrece acțiunea, primind prefixul pe (pî/ p’) - «prin înșelare», devenind verb.
O poveste, altfel, lungă...”.
Ritualuri păgâne de invocare a ploii
Altă enigmă lingvistică: Gheorma. „Astăzi, nume de familie, în trecut era nume de botez. Purtat atât de oameni obișnuiți, cât și de oameni de seamă (bani, postelnici din Muntenia și Oltenia, în principal, ctitori și binefăcători ai unor cunoscute biserici bucureștene - Albă Postăvari, Hanul Grecilor etc.)”. Dar de unde provine Gheorma? „Numele este datorat ritualurilor păgâne de invocare a ploii (pe scurt: o păpușă de lut îngropată, ori aruncată în apă, în jelaniile copiilor ori ale tinerelor fecioare)”, ne-a dezvăluit Gheorghiță Ciocioi.
La sud și la nord de Dunăre
În jurul chestiunii: „Obiceiul/ritualul (fără o dată fixă) e legat, mai cu seamă, de sărbătorile de primăvară și începutul verii. Astfel, în nordul Bulgariei și sudul României e întâlnit adeseori, în trecut, cu numele de Caloian («Scaloian», «Mama Iana/ «Ia(n)ka», Kabaivan, Dragancio) - desfășurat de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul («Ioan cel frumos»), ca «Ermenceo» (de Sfântul Ieremia), Gheceo (de Sfântul Gheorghe), «Koliu» (de «Sfântul Nicolae de primăvară»), «Ghermanul» («Gheorman»/«Ghiorman»/«Gheormnceo») - de Sfântul Gherman (12 mai). După Paști, acoperământul păpușii de lut (numită și ea după numele sărbătorii: Caloian, Mamaiană, Gherman/Gheorman etc.) era format uneori din coji de ou roșu, la rugăciunile de invocare a ploii fiind chemat chiar preotul”.
Păzitorul de grindină
Mai mult: „Deși numele praznicului Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului (634-733), nu era atât de cunoscut în Balcani, prin împletirea cu obiceiul păgân, acesta va deveni o dată de referință în satele din nordul Bulgariei și bună parte din sudul Munteniei. Astfel, Sfântului îi vor fi atribuite aducerea grabnică a norilor, ploii și tunetelor (fiind numit «Gărmea»/«Gheormea» - de la «gărm»/«grăm» = tunet, în slavă). Sfântul va fi socotit, totodată, păzitor de grindină («grindinar»), ferindu-i pe oameni de nu puține năpaste”, evidenția Gheorghiță Ciocioi.
Născut în zi „însemnată”
Nu în ultimul rând: „Cei născuți în această zi «însemnată» primeau astfel, la botez, numele de Gheorma/Ghiorma, «născuți de Gherman/Ghiorman». După trecerea la calendarul îndreptat, în 1924, semnificațiile praznicului religios, dar și practica păgână în sine își vor pierde din importanță, numele de Gheorma fiind întâlnit, totuși, până în zilele noastre”.
Poznaș versus vestit/viteaz
Altă provocare: cum ne-am îmbogățit vocabularul cu termenul „poznaș”? Gheorghiță Ciocioi e la post: „«Poznaș» provine din slavă, познавший («poznavși», în rusă; în traducere: «cunoscut»). (Re)cunoscutul (vedeta), în română, face «pozne», ajungând «poznaș», nimic mai mult. Deloc la mare cinste, așadar. De temelie fiind rânduiala, neieșirea dintru aceasta”. O lămurire suplimentară: „«Vestitul» (din «известен») e cu totul altceva. Despre el se povestește. E faimos, viteaz, ajunge pe tărâmul celălalt, se bate cu zmeii, biruie Răul… Betleemul e «vestit». La fel și Făt-Frumos. Pe X îl «știe toată lumea». Diferența o face noima (νόημα), ordinea lucrurilor, sensul adânc al acestora. Rostul”.
O expresie tot mai puțin înțeleasă: Bogdaproste
Etnologul Gheorghiță Ciocioi a revenit la catedră: „A devenit aproape o rușine să se spună, la trecerea la cele veșnice a cuiva, «Dumnezeu să-l/s-o ierte», considerându-se că prin aceasta s-ar face referire la răposat ca la cineva nespus de păcătos/păcătoasă, ranchiuna intrând și ea în discuție. Se preferă, mai degrabă, expresii mângâietoare pentru cei apropiați, uitându-se că «Dumnezeu să ierte» («Bog da prosti») e în același timp o rugăciune stăruitoare pentru sufletul celor răposați, nu doar o expresie de salut”.
Iertare pentru suflet
Tot aici: „De iertarea păcatelor atârnă fericirea veșnică, mântuirea. Se spune «Bogdaproste» și atunci când se primește ceva de pomană pentru un adormit. Ca mulțumire însoțită de rugăciune, în gând având «Doamne, iartă-l/iart-o», arătând în afară că pentru rugăciune suntem prezenți cu ocazia dată, cerând iertare pentru acel suflet. De iertare e cea mai mare nevoie. Nu de «urări», ori de «saluturi» legate de soarta veșnică a cuiva. Rugăciunea sinceră e tot ceea ce contează, în fapt”.
„Obroc” - semnificații, sensuri, taine
Termen enigmatic - obroc/obrok -, răspândit în Balcani din medio-bulgară, are, potrivit etnologului Gheorghiță Ciocioi, înțelesuri multiple: legământ, făgăduință solemnă, slujbă religioasă, altar etc. Dar să facem loc comentariilor: „«A nu ține Lumina sub obroc» - iată o expresie legată de învățătura lui Hristos, cu sensul că această Lumină nu este una inițiatică, ascunsă, destinată puținor oameni. Dimpotrivă… Apoi, masa (hrana) dar și masa, ca obiect, în sârbă, era în vechime obrok”.
Ura față de „legământ”
Și o relaționare a termenilor obrok-baniță: „Într-o casă mai la îndemână, obrok pare a fi imaginea mesei, cu lumina așezată în ascuns, sub masă… Banița, în schimb, era ținută în afara camerei. Rușii au păstrat, tot din slava veche răsăriteană, în pasajul evanghelic cu pricina, «pod spudom», cu sensul de ținut ascuns, tainic, de neîmprăștiat în afară. Fără mese, banițe ori alte obiecte. Chiar și banițele ucrainene erau măsură pentru dijma datorată, învoită. Iar dijma o lua biserica. Atât pentru ea, cât și pentru stat. Așa procedau și turcii, și tătarii. Să îi pui pe preoții bulgari, de pildă, să strângă dijma datorată, făgăduința, obrokul turcilor, firește, însemna ura poporului față de ei. Totul plecând de la legământ”.
„Cu înțelesul de a amăgi, viclenind, a trage pe sfoară pe cineva - cu scopul de a obține un folos, ori pur și simplu pentru amuzament -, «a păcăli» este des întrebuințat în vorbire și astăzi”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
De origine persană - «ḳallāş» = om înșelător, perfid, corupt -, termenul, în legătură cu spațiul românesc, este consemnat pentru prima oară în Codex Cumanicus [1303] sub forma χalp/ kalp (lat: falsus)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele Gheorma este datorat ritualurilor păgâne de invocare a ploii (pe scurt: o păpușă de lut îngropată, ori aruncată în apă, în jelaniile copiilor ori ale tinerelor fecioare)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Deși numele praznicului Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului (634-733), nu era atât de cunoscut în Balcani, prin împletirea cu obiceiul păgân, acesta va deveni o dată de referință în satele din nordul Bulgariei și bună parte din sudul Munteniei”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Poznaș» provine din slavă, познавший (în traducere: «cunoscut»). (Re)cunoscutul (vedeta), în română, face «pozne», ajungând «poznaș», nimic mai mult. Deloc la mare cinste, așadar”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog