Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz de sclavie în Giurgiu: Șase persoane exploatate prin muncă și ținute în condiții improprii

Caz de sclavie în Giurgiu: Șase persoane exploatate prin muncă și ținute în condiții improprii

de Redacția Jurnalul    |   

Doi membri ai unei familii din Giurgiu sunt cercetați după ce din 2021 până în prezent ar fi adăpostit într-o anexă, în condiții improprii, șase persoane pe care le-ar fi exploatat prin muncă.

Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au făcut marți o percheziție domiciliară pe raza județului Giurgiu, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În fapt, s-a reținut că începând cu anul 2021 până în prezent, doi suspecți, membrii ai aceleași familii, au recrutat și adăpostit într-o anexă improvizată a locuinței lor șase persoane vătămate pe care le-au exploatat prin supunerea la muncă fizică și ținerea în stare de sclavie profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-și exprima voința, cauzată de afecțiunile fizice și psihice grave de care sufereau, precum și de lipsa mijloacelor de subzistență, arată DIICOT într-un comunicat.

Conform acestuia, suspecții ar fi reținut documentele persoanelor vătămate pentru a le împiedica să plece și le-au obligat să presteze diferite activități în gospodărie fără a fi remunerate și fără a li se asigura hrana zilnică necesară, un adăpost corespunzător și condiții minime de igienă.

În urma percheziției de marți, două dintre persoanele vătămate au fost găsite adăpostite în condiții precare de igienă și având probleme evidente de sănătate, de natură fizică și psihică.

De asemenea, au fost ridicate înscrisuri de interes pentru cauză, inclusiv acte de identitate ale altor persoane vătămate, precum și alte mijloace de probă.

Audierile în acest caz au loc la sediul central al DIICOT.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: diicot sclavie politie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri