Prima întrebare pe care și-o pune orice om cu toate țiglele pe casă după ce a ascultat,azi, discursul înverșunat al președintelui Klaus Iohannis sună așa: de unde i se trage, măi frate? Altfel zis, din ce i s-a pus pata? Aceasta fiind singura reacție, de elementar bun simț, după ce domnul președinte s-a lansat într-un nou și foarte otrăvit exercițiu de analiză politică, erijându-se în (im)postura de pedagog național. Fără ca cineva să i-o fi cerut și, mai ales, fără că treaba asta să îi figureze în fișa postului.
Trecând peste aceste amănunte, ajungem la ceea ce este mai grav și mai îngrijorător și anume la acuta incoerență, în gândire și în exprimare, a recitativului prezidențial. Bunăoară, ce înseamnă expresia: „peste 25 de legi”? Înseamnă 25 și 78%, 25 și un sfert sau 25 și câteva procente,mai sus sau mai jos? După care, chiriașul de lux din Dealul Cotrocenilor comite și alte îngrijorătoare încălcări ale normelor elementare de construcție raționamentului, sever sancționate de buna știință a logicii. Cum ar fi lipsa unei definiții clare a termenilor utilizați în discurs, exigență esențială pe care am învățat-o de la Voltaire:„domnilor, dacă doriți să discutăm, precizați-vă,mai întâi, termenii”. Era, așadar, o condiție elementară a confruntării de idei sau, mă rog, de viziuni politice, ca înainte de a acuza PSD-ul că nu știe să guverneze, politologul ad hoc Klaus Iohannis să își fi precizat principalele coordonate ale științei unei bune guvernări pe care a elaborat-o și poate că este pe cale să o breveteze la OSIM.
La fel de bine ar fi putut domnia sa să definească sfera și conținutul unor noțiuni precum ,,constituțional’’ sau ,,termen rezonabil’’ cu care , și de data asta, a jonglat cu o stânjenitoare dezinvoltură. Nu a făcut-o și, cu asta, și-a anulat din start șansele de a fi credibil și convingător. Convingător,bineînțeles, pentru acea tot mai mare parte a electoratului scumpei noastre patrii care așteaptă de la domnia sa decizii bine cumpănite și riguros argumentate și nu răbufniri otrăvite. Ieșiri care, vrem-nu vrem, conduc la ipoteza că actualul președinte este apăsat de niște foarte răvășitoare complexe, dacă nu chiar de „o disperare halucinantă”, după cum foarte expresiv și foarte corect a caracterizat situația senatorul Șerban Nicolae. Disperare halucinantă pe urma căreia se trage și refuzul său încăpățânat de a rezolva, corect și eficient, problema revocării celor doi miniștri și a numirii succesorilor acestora.
Continuând să operăm cu metoda deducției logice, adică procedând pas cu pas cum îi place domnului în cauză să spună și să scrie, vedem că, de fapt, ar putea fi vorba și despre două doamne care răvășesc și persecută subconștientul domnului președinte. Cel dintâi nume, în ordinea analizei, este cel al Vioricăi Dăncilă, premierul României, care tocmai a anunțat că sesizează Curtea Constituțională în legătură cu maniera în care procedează președintele Klaus Iohannis (și) în cazul remanierii executivului. Argument valabil,însă, doar într-o primă abordare, fiindcă, mai departe, pata care i s-a pus domnului președinte fix pe Viorica Dăncilă nu ține doar de împrejurarea că ea se plânge Curții Constituționale și nici numai de faptul că nu s-a dus cu ,,sărut mână’’ la Palatul Cotroceni, cerându-i voie să facă sau să nu facă remanierea.
Nu!, marele parapon al domnului președinte vine de acolo că s-ar prea putea ca, în următoarele șase luni, când România va exercita președinția Consiliului UE, prestația premierului Viorica Dăncilă și a coechipierilor din Executiv să fie una corectă și serioasă. Așa încât fie și dacă, la încheierea acestui semestru de mandat,bilanțul președinției românești nu va înscrie impresionante performanțe, se poate, la fel de bine, să nu existe nici gafe și cacealmale. Ceea ce va cam da de toți pereții cu sloganurile fataliste ale lui Klaus Iohannis despre incapacitatea actualului guvern, în mod deosebit a premierului, de a fi la înălțimea exigențelor. Și,odată cu aceste predicții, este foarte posibil să se ducă de râpă acea oarecare credibilitate de care ar beneficia, până atunci, domnia sa pe lângă mai marii uniunii. Dintre care unii au cam început să își facă bagajele, iar alți au cu totul alte treburi pe cap.
Așa încât, dacă nu au reușit Klaus Iohannis și băieții lui să dărâme guvernul, ce și-a zis mintea lor în gândul ei?Hai să îl mai spurcăm! În aceste fel, înțelegem și arțăgoasa zicere prezidențială de azi despre ,,guvernul care nu are premier și este condus de infractorul Dragnea prin interpuși’’.
Cea de a doua doamnă al cărei spectru exacerbează „disperarea halucinantă” a președintelui Klaus Iohannis este Angela Merkel. Desigur, nu pe persoană particulară, ci din perspectiva cursului pe care îl vor urma Germania și, de ce nu?, Uniunea Europeană, după retragerea magistrei și protectoarei sale, de la conducerea Uniunii Creștin Democrate și, în perspectivă, a cabinetului de la Berlin. Or, dată fiind lupta foarte strânsă care se va da între principalii doi candidați- Annegret Kranp-Korsenbauer și Friederich Mertz- nu ne este prea greu să ne închipuim ce mari neliniști îl frământă pe domnul nostru președinte. Fiindcă, indiferent care dintre cei doi va ieși câștigător, este la mintea cocoșului că nu la soarta îndelung- ascultătorului Klaus Iohannis de la București, via Hermannstadt, va sta gândul acestuia la debut de mandat.
În concluzie, pot spune fără teama că sunt în eroare că aceste două doamne au avut și vor mai avea un rol determinant în generarea proceselor mentale și a exploziilor emoționale din labirintul eului profund al președintelui Klaus Iohannis. Iar, dacă adăugăm acestor teme fierbinți ceea ce se întâmplă în aceste zile și ore în Franța sau tensiunile și confruntările ce preced intrarea în anul alegerilor pentru Parlamentul European- an în care, în România, vor avea loc alegeri prezidențiale,pentru care domnia sa s-a autopropus deja-, atunci, cu siguranță ne putem explica și teribila debusolare care îl încearcă pe Klaus Iohannis și îl fac să își piardă,din ce în ce mai des, uzul rațiunii.
Aviz amatorilor, am scris „putem explica’’ dar nu și… putem accepta la nesfârșit!