Jurnalul.ro Ştiri Politică Dosarul lui Dragnea, la final. DNA și-a retras excepțiile. Instanța a respins tot ce au cerut avocații

Dosarul lui Dragnea, la final. DNA și-a retras excepțiile. Instanța a respins tot ce au cerut avocații

de Ion Alexandru    |   

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ieri, toate excepţiile şi cererile formulate de avocaţii lui Liviu Dragnea şi ai celorlalţi inculpaţi din dosarul “DGASPC Teleorman” şi au decis să judece ultimul termen din acest proces. În ciuda faptului ţiile că una dintre solicitări invedera faptul că, pe rolul Curţii Constituţionale, se află cauza privind conflictul juridic de natură constituţională între ÎCCJ şi Parlamentul României legat de nerespectarea legii cu privire la alcătuirea completurilor specializate să judece infracţiunile de corupţie.

DNA, care şi-a schimbat procurorul de şedinţă, a renunţat la toate excepţiile referitoare la sesizarea CCR, ridicate la termenul anterior, şi a cerut instanţei aplicarea unor pedepse majorate faţă de cele pronunţate la fond. Avocaţii, care nu au avut succes în niciuna dintre cererile formulate, au solicitat achitarea clienţilor lor, mai ales că, pentru unele fapte judecate, a intervenit, încă de anul trecut, termenul de prescripţie.

 

La finalul unei zile extrem de tensionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare în apelul formulat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în cauza în care, în vara anului trecut, acesta a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu şi pentru instigare la fals intelectual, în dosarul referitor la aşa-zisele angajări fictive de la DGASPC Teleorman. Instanţa a respins pe bandă rulantă toate cererile şi excepţiile invocate de avocaţi, care, printre altele, au solicitat amânarea procesului, pentru că, pe rolul CCR, se află un conflict juridic de natură constituţională care vizează nelegala constituire, la Înalta Curte, a completelor de judecată care judecă în primă instanţă dosarele de corupţie. De altfel, la un termen anterior, apărătorii din dosar au formulat ei înşişi o excepţie de nelegală constituire a completului care a pronunţat sentinţa, pe fond, însă şi această excepţie a fost respinsă la termenul de ieri.

O altă solicitare, de asemenea respinsă, a fost formulată de avocatul Adrian Tony Neacşu, care a cerut amânarea dosarului pentru ca instanţa să evalueze legalitatea modului de constituire chiar a completului de 5 judecători, bazată pe faptul că unul dintre membrii completului a depus o cerere de pensionare. Avocatul a adus în sprijinul cererii sale o hotărâre a CSM, din martie 2019, prin care s-a decis că, odată cu depunerea de către un judecător a cererii de pensionare, acesta este degrevat de dosare.

 

DNA și-a schimbat procurorul de ședinţă

Şi mai interesantă este mişcarea pe care a făcut-o DNA la acest termen de judecată. Procurorul de şedinţă Raluca Mirică, cea care, la termenul anterior, a cerut Înaltei Curţi sesizarea CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 29, din Legea 78/2000, care impune obligaţia constituirii la toate instanţele, inclusiv la ÎCCJ, de completuri specializate să judece, pe fond, cauze de corupţie, a fost înlocuită, ieri, cu procuroarea Elena Epure, fost candidat la şefia DNA, respinsă de ex-ministrul justiţiei Tudorel Toader. Aceasta a anunţat că DNA renunţă la cererile anterioare şi a solictat instanşei să continue judecarea pe fond şi să pronunţe pedepse orientate către mediu, adică mult mai mari decât cele pronunţate de instanţa de fond. Apărarea, pe de altă parte, a solicitat achitare. În concluziile depuse de apărătorul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, acesta a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals intelectual, termenul de prescripţie specială a intervenit încă de anul trecut. De altfel, pentru această infracţiune, Liviu Dragnea a primit, în primă instanţă, achitare. În timpul depoziţiilor, preşedintele completului de judecată a anunţat că instanţa urmează să amâne pronunţarea, deoarece se făcuse destul de târziu. La ora închiderii ediţiei nu fusese stabilită încă data la care sentinţa definitivă urma să fie pronunţată.

Fără un verdict de la CCR pe chestiunea completurilor specializate şi fără să admită nicio cerere a apărării, Înalta Curte a judecat ultimul termen în procesul lui Dragnea. Urmează să se decidă când va pronunţa sentinţa definitivă.

 

CCR o “scaldă” cu “bomba” completurilor specializate

Graba de care dă dovadă Înalta Curte de Casație şi Justiție pentru a pronunța sentința finală în acest dosar ridică multe semne de întrebare. Pe de o parte, din punct de vedere politic, în această perioadă ne aflăm înaintea scrutinului pentru alegerile europarlamentare şi, pe de altă parte, Curtea Constituțională este aşteptată să pronunțe o decizie decisivă, care are legătură chiar cu dosarul “dGASPC Teleorman”.

Este vorba despre conflictul juridic de natură constituțională, sesizat de vicepreşedintele Camerei deputaților, Florin Iordache, legat de refuzul Înaltei Curți de Casație şi Justiție de a respecta prevederile legii nr. 78/2000, prin neconstituirea completurilor specializate să judece, pe fond, infracțiuni de corupție. Ieri, după două amânări succesive, Curtea Constituțională ar fi trebuit să se pronunțe pe această speță, numai că, invocând timpul foarte scurt necesar soluționării cauzei, au amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie. În aceste condiții, faptul că Înalta Curte de Casație şi Justiție nu a aşteptat decizia CCR, este previzibil că soluția în dosarul lui liviu dragnea va fi pronunțată înainte de data de 5 iunie. Chiar dacă CCR va admite existența conflictului şi, implicit, nelegala constituire a completurilor de 3 de la ÎCCJ, acest lucru nu mai poate întoarce o eventuală soluție definitivă de condamnare în dosarul dGASPC Teleorman, deoarece hoărârile pronunțate pe fond de instanțele de judecată nu pot fi atacate cu contestații în anulare. Astfel încât, doar cauzele aflate încă pe rolul instanțelor vor fi afectate de o decizie a CCR nefavorabilă Înaltei Curți pe această chestiune.

 

Liberalii au pierdut lupta cu Florin Iordache

dacă, în şedința de ieri, judecători Curții Constituționale nu au soluționat conflictul juridic legat de completurile de 3, totuşi a fost pronunțată o decizie care se referă la aceeaşi problemă. Grupul parlamentar al Partidului național liberal din Camera deputaților a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea unui articol din Regulamentul camerei inferioare a Parlamentului care dă posibilitatea preşedintelui să îşi delege atribuțiile către unul dintre  vicepreşedinți. Liberalii consideră că delegarea prerogativei de a sesiza Curtea Constituțională către unul dinte vicepreşedinții Camerei deputaților încalcă legea Fundamentală. Reamintim că persoana care a sesizat CCR cu privire la conflictul juridic de natură constitutională între Înalta Curte şi Parlament, având ca obiect completurile specializate, este vicepreşeditele Camerei deputaților, Florin Iordache, care a preluat, interimar, pentru o săptămână atribuțiile de la Liviu Dragnea. Curtea Constituțională a respins, ieri, excepția PNL, ca inadmisibilă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri