Două persoane au decedat într-un accident produs joi dimineaţa pe autostrada A1, între Sebeş şi Orăştie, în urma impactului dintre un autoturism şi un autotren.
Potrivit Poliţiei, victimele, de 39 şi 40 de ani, erau din Hunedoara şi se întorceau din Anglia. Acestea au fost aşteptate la aeroportul din Cluj-Napoca de către un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Hunedoara, care urma să le transporte cu maşina acasă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar Luminiţa Prodan, a menţionat, pentru AGERPRES, că şoferul le-a spus poliţiştilor că ar fi adormit la volan, moment în care maşina a intrat în TIR-ul care circula în faţă.
Victimele se aflau pe locul din dreapta faţă, respectiv pe bancheta din spate a autoturismului.
Garda de Intervenţie Sebeş a acţionat la locul accidentului, produs pe A1, la kilometrul 318, cu o maşină de descarcerare, o autospecială şi un echipaj SMURD. Cele două victime au fost declarate decedate de către echipajul SMURD din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa.
Şoferul autoturismului a fost transportat la UPU Alba Iulia, de unde a fost externat la scurt timp. Şoferul autotrenului a refuzat transportul la spital. AGERPRES