Ministerul Sănătăţii a solicitat, ieri, Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) să ia toate măsurile pentru a preveni situaţiile speciale, care ar putea să apară din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Astfel, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a cerut DSP-urilor ca în colaborare cu autorităţile locale să evalueze numărului bolnavilor, de la nivelul fiecărui judeţ, care necesită transport în vederea efectuării dializei, iar împreună cu medicii de familie să inventarieze bolnavii cronici ce necesită monitorizare permanentă, gravidele cu risc, copiii cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă, persoanele dependente fizic şi vârstnicii cu nevoi speciale.
DSP-urile mai au obligaţia să evalueze stocurile de medicamente şi materiale sanitare de la nivelul spitalelor şi să identifice nevoile pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă.
Totodată, managerii serviciilor de ambulanţă judeţene au responsabilitatea asigurării tuturor măsurilor necesare asigurării cu personal corespunzător în această perioadă, identificarea căilor de acces care trebuie degajate cu prioritate şi asigurarea degajării căilor de acces de la nivelul Serviciului până la drumul principal.