Ajunsă la cea de-a 22-a ediţie, seria de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” reprezintă un demers creart/Teatrelli menit să readucă spectatorilor bucuria întâlnirii directe cu mari personalități din zona artelor spectacolului, dar și să trezească interesul implicării active într-un dialog despre scenă și despre lume, despre valorile și provocările timpului nostru.
Această ediție, intitulată „Visul luminos al unui Prospero din umbră”, îl are ca invitat special pe actorul Emil Boroghină, fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, în 1994.
Cei 30 de ani de Festival Shakespeare la Craiova vor fi analizaţi de Octavian Saiu şi interlocutorul său din perspectiva obstacolelor, a marilor provocări, a succeselor, dar și a temerilor pe care Emil Boroghină le-a trăit alături de echipa festivalului de-a lungul timpului.
„Un festival dedicat lui Shakespeare în 1994, în România, la Craiova?! Nimic din conjunctura în care s-a născut acest eveniment unic nu i-ar fi acordat sorți de izbândă și nimeni nu și-ar fi închipuit atunci că marii regizori ai lumii vor face parte din palmaresul lui. Și totuși, în pofida tuturor obstacolelor, Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a devenit și a rămas un simbol al calității, cunoscut și recunoscut prin ediții remarcabile care au adus în România nume de artiști deja intrate în istorie: Peter Brook, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Wilson, Yukio Ninagawa… Un singur nume rămâne, însă, esențial. Un nume obișnuit și totuși neobișnuit, a cărui valoare sfidează toate așteptările: Emil Boroghină. Visul său a fost de a reuni pe scena Naționalului Craiovean – pe care l-a condus în perioada lui de glorie, fără precedent și fără termen de comparație – figurile legendare ale teatrului mondial. Un vis Shakespearean. Un vis împlinit, devenit realitate printr-o viziune extraordinară și prin sacrificii pe măsură.” declară Octavian Saiu.
Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 13 volume despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”.
Emil Boroghină este cunoscut atât ca actor, cât şi ca manager cultural. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, iar din 1988 până în 2000 a fost director al aceluiaşi teatru.
În 1994, Emil Boroghină a fondat Festivalul Internațional Shakespeare, festival considerat unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Prin organizarea Festivalului Internațional Shakespeare, care a câștigat de-a lungul existenței o binemeritată notorietate națională și internațională, Craiova devine capitală europeană a teatrului de calitate. Personalități marcante, regizori recunoscuți pe plan mondial cum sunt Declan Donnellan, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Wilson, Silviu Purcărete, Peter Brook, Thomas Ostermeier, Luk Perceval, Romeo Castelucci, Yukio Ninagawa și-au prezentat spectacolele de excepție în cadrul programului festivalier.
Despre Teatrelli
Teatrelli este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București - creart. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producții inovatoare de teatru și dans, serii de performance-uri work in progress, precum și de dialoguri culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să modifice set-up-ul spațiului, invitând publicul să descopere noi modalități de a experimenta și a recepta teatrul.
www.teatrelli.com / https://www.facebook.com/teatrelli / www.instagram.com/teatrelli/