Înmatriculările de mașini noi în luna martie la nivelul Uniunii Europene au fost cu un sfert mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. România are o situație mai bună în raport cu media europeană cu o scădere de “doar” 21,9% față de 2019. Asta, și datorită tichetului Rabla, care a stimulat cumpărarea și înmatricularea de automobile noi. Ușor-ușor, marii producători auto redeschid fabricile și cheamă oamenii la muncă din șomajul tehnic în care i-a trimis, dar în primă fază accesul se face doar în baza unor teste de coronavirus și a unor reguli de distanțare socială. Oricum, se vor întoarce la bandă doar muncitorii care își manifestă expres această dorință, voluntariatul fiind una dintre regulile acestei perioade.
Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 55,1% în martie 2020 faţă de martie 2019, atingându-se un nivel de 567.308 unităţi. Pe primele trei luni din 2020, în UE au fost înmatriculate 2.480.855 autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere cu 25,6% comparativ cu perioada similară din 2019. România se situează pe poziţia 16 în UE, cu un volum de 27.979 autoturisme noi înmatriculate în primul trimestru al anului, o scădere cu 21,9% faţă de primele trei luni din 2019, conform cifrelor Asociației Constructorilor de Automobile din România. La nivelul constructorilor, VW rămâne grupul cu cele mai multe vânzări, peste 800 000 de unităţi, dar o scădere cu 19,4%. PSA a vândut peste 450 de mașini, o scădere mai drastică de peste 34%, şi de Renault, care a produs și livrat 268.000 de mașini. Scăderea pentru francezi este de peste 36%. Ford a vândut în primele trei luni din 2020 un număr de circa 162 000 de automobile, un recul de peste 37% faţă de 2019. Cele mai mari contracții au fost înregistrate în Italia (-35.5%), Franta (-34.1%), Spania (-31.0%) și Germania (-20.3%).
Cum stă România
La nivelul României, suspendarea industriei auto a produs, până acum, pierderi de producție de cel puțin 68.000 de mașini. Mai mult de 20.000 de angajați au fost afectați de criza provocată de coronavirusul chinezesc, estimează Asociația Constructorilor Europeni de Automobile. Aceste date sunt dintre cele mai optimiste, Asociația apreciind că datele reale mult mai mari. La nivel european, producția auto a pierdut aproximativ două milioane de unități, din cauza închiderii fabricilor pe fondul pandemiei de coronavirus, și cel puțin 1,1 milioane de angajați au fost afectați de criză. Dacia este cea mai “lovită” marcă din grupul Renault din punct de vedere al înmatriculărilor. Comparativ cu primul trimestru din 2019, uzinele din Mioveni au înregistrat o scădere de 42,6%, numărul total de Dacii care au trecut în proprietatea unor clienți fiind de 83.286 unităţi. Cu toate acestea, Dacia a reluat producția de ieri pe “bază de voluntariat”. Până în data de 4 mai, când este programată revenirea în parametrii normali a producției, vor funcționa doar anumite linii de fabricație de la uzina Mecanică și de Șasiuri, dar și un departament de la cea de Vehicule. Fabricile din Mioveni produc în mod normal peste 25.000 de mașini pe lună, dintre care peste două treimi sunt Duster. Se estimează deja că producția din acest an va fi cu peste 40.000 de mașini sub cea planificată. Dacia a întrerupt producția pe 19 martie și a trimis 13.500 de angajaţi în şomaj tehnic. Celălalt producător auto din România, Ford, nu și-a schimbat opțiunea privind reluarea producției. Conform ultimului anunț făcut de Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa, la nivelul Uniunii producția va fi reluată începând cu data de 4 mai. Ford estimează pierderi de 600 de milioane de dolari, la nivel mondial, în primul trimestru, din cauza crizei COVID-19. Constructorul american a înregistrat un declin de 21% al vânzărilor. În acest moment, americanii produc mașini doar în China. Compania susține că are suficiente lichidități pentru a continua activitatea până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie. Totodată, Ford menționează că poate apela și la alte surse de finanțare dacă acest lucru va fi necesar.
VW deschide porțile
Cel mai mare grup auto, Volkswagen, a reluat deja producția, începând cu 20 aprilie, la uzinele din Zwickau și Bratislava din Slovacia. Celelalte fabrici din Germania, Portugalia, Spania, Rusia și SUA vor intra în producție din 27 aprilie. Urmează apoi reluarea activității în Africa de Sud, Argentina, Brazilia și Mexic. “Odată cu slăbirea resticțiilor am stabilit o serie de condiții pentru reluarea treptată a producției. Volkswagen s-a pregătit intens pentru aceste etape în ultimele trei săptămâni. Am dezvoltat un catalog cuprinzător cu măsuri pentru protecția sănătății angajaților și am restablit lanțurile de aprovizionare”, a declarat Ralf Brandstätter, șeful mărcii Volkswagen. “Reluăm producția și logistica într-o manieră etapizată și organizată. Sănătatea angajaților noștri are cea mai mare prioritate. Punem la dispoziție spații sigure de lucru și un nivel maxim de protecție a sănătății cu planul nostru de 100 de puncte. Conștientizăm responsabilitatea și ne asigurăm de faptul că economia își revine și autoturismele vor parăsi, iar porțile fabricilor către distribuitorii și clienții nostri”, a declarat și Andreas Tostmann, membru al Consiliului Director al mărcii Volkswagen. Divizia de componente a Volkswagen a început deja să reia producția treptat la fabricile din Brunswick și Kassel din 6 aprilie, urmând ca și fabricile din Salzgitter, Chemnitz și Hanovra, precum și cele din Polonia din 14 aprilie, pentru a asigura componente autoturismelor produse în China. Divizia de componente a Volkswagen a început deja să reia producția treptat la fabricile din Brunswick și Kassel din 6 aprilie, urmând ca și fabricile din Salzgitter, Chemnitz și Hanovra, precum și cele din Polonia din 14 aprilie, pentru a sigura componente autoturismelor produse în China. Hyundai a reînceput producția de mașini în Cehia după o pauză de doar 3 săptămâni. Skoda, în schimb, va relua activitatea abia din 27 aprilie, integrându-se în calendarul anunțat de grupul VW. De ieri au reluat producția și Volvo la Torslanda, fabricarea de componente funcționând încă de acum o lună. Toyota a anunțat că vrea să repornească parțial producția uzinelor din Franța și Polonia, începând cu data de astăzi, 22 aprilie. Celelalte fabrici din Europa, America și Asia vor rămâne momentan închise. Oficialii Toyota au spus recent că “a fost șocant cât de mult s-a putut schimba lumea într-un timp atât de scurt” și că nu pot estima deocamdată care va fi impactul acestei crize.
Pauză în Italia și Anglia
În Italia angajaţii Ferrari se înscriu pentru testările de COVID-19, pentru a se putea întoarce la serviciu cât mai curând. Ferrari va începe să-şi testeze angajaţii şi familiile lor, iar apoi vrea să îşi monitorizeze personalul cu ajutorul unei aplicaţii astfel încât să vadă dacă acestia au intrat în contact cu persoane care ar putea fi purtătoare de coronavirus. Toate acestea fac parte din programul prin care compania vrea să repornească producţia. Strategia ar putea fi adoptată şi de alţi producători din Europa şi America de Nord. Reprezentanţii Ferrari au declarat că 500 din cei 4.000 de angajaţi de la fabricile sale din Maranello și Modena - Italia au fost deja testati. Numărul testărilor ar putea ajunge la circa 800 pe zi. “Aceste teste ne vor permite să ne facem o primă imagine a stării de sănătate a angajaţilor”, a declarat șeful pentru resurse umane al Ferrari, Michele Antoniazzi, adăugând că aproape toţi angajaţii s-au oferit să fie testaţi. Momentan, uzinele Ferrari rămân închise împreună la fel ca alte multe afaceri din Italia. În Marea Britanie, altă țară europeană care nu a atins încă pragul epidemiei de COVID, Bentley a anunțat că va continua suspendarea producției pentru cel puțin trei săptămâni, urmând ca fabrica să fie redeschisă parțial pe 11 mai. Britanicii speră că producția va reveni la parametri normali începând din 18 mai. “Având în vedere că pericolul persistă, noi trebuie să ne asigurăm că luăm toate măsurile de protecție pentru situația actuală, dar și pentru momentul când vom reveni la activitatea obișnuită,” a spus Adrian Hallmark, CEO-ul Bentley. Aston Martin a prelungit cu o săptămână perioada de suspendare a producției. Constructorul britanic se pregătește să reia activitatea pe 27 aprilie. “În contextul actual, am prelungit închiderea temporară a activității până pe 27 aprilie, existând posibilitatea ca decizia să fie revizuită în funcție de circumstanțe,” au transmis reprezentanții Aston Martin.
CIFRE
- 42,6%, scăderea înmatriculărilor Dacia la nivelul UE
- 1,1 milioane de locuri de muncă, afectate în UE
- 35,5%, contracția pieței auto din Italia