Vacanţa de iarnă este pe cale să se încheie pentru elevi şi preşcolari. Aceştia vor reveni luni la şcoală, însă următoarea vacanţă revine mai repede decât se aşteptau: peste doar trei săptămâni.
Următoarea vacanţă - intersemestrială - va fi între 3 şi 11 februarie 2018. Acest an şcolar însumează 176 de zile lucrătoare (35 de săptămâni).
Primul semestru se va încheia în 2 februarie 2018, iar semestrul al II-lea va începe în 12 februarie şi se va încheia în 15 iunie, informează edu.ro.
Potrivit structurii anului şcolar 2017 – 2018, vacanţele elevilor au fost programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018), vacanţa intersemestrială (3 - 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie - 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie - 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie 2018.