Jurnalul.ro Ştiri Social Enciclopedie online cu costume tradiţionale

Enciclopedie online cu costume tradiţionale

de L. Budin    |   

O expoziţie originală poate fi admirată în centrul oraşului Odorheiu Secuiesc din Harghita. Cuprinde 1.700 de fotografii realizate de Dávid Botond, cu oameni de diverse etnii în ţinute tradiţionale. Pentru că e cel mai frumos omagiu adus multiculturalităţii, membrii iniţiativei Geofolk vor să extindă colecţia şi să realizeze o enciclopedie online.

 

 

Geofolk înseamnă trei voluntari inimoşi din Odorheiu Secuiesc: Dávid Botond, Komoróczy Zsolt şi Bálint Tamás. Totul a pornit de la ideea lui Dávid, de a fotografia oameni în costum popular. Pentru asta, a călătorit mult, a frecventat festivaluri naţionale de folclor – şi, în şase ani, a reuşit să adune sute de imagini.

 

Proiect în derulare

Fotograful a început apoi să caute informaţii legate de piesele care alcătuiesc fiecare ţinută în parte. S-au alăturat demersului ceilalţi doi membri ai iniţiativei Geofolk. „Ne-am gândit să extindem colecţia, cu ajutorul unor colaboratori, pentru a crea o enciclopedie online”, spune Komoróczy Zsolt. „Ideea e ca oricine accesează aceste poze să poată afla şi informaţii de bază despre vestimentaţia respectivă. Ne interesează să arătăm lumii nu ceea ce s-a purtat în urmă cu câteva sute de ani, ci ceea ce există încă şi e viu”.

 

Demers interactiv

Fotografi colaboratori, capabili să vină cu noi imagini ce îndeplinesc minime cerinţe estetice, se vor găsi, cu siguranţă. Mai greu de depistat vor fi profesioniştii meniţi să verifice autenticitatea ţinutelor şi informaţiile despre ele.

Enciclopedia va fi una interactivă, în sensul că utilizatorii vor putea face propriile observaţii. „În mod firesc, fiecare îşi va căuta mai întâi portul din ţara sau din regiunea natală – iar dacă nu îl va găsi, va putea semnala asta, iar noi vom încerca să completăm piesele lipsă”, spune Komoróczy.

 

În Cartea Recordurilor

Dacă situaţia sanitară o va permite, expoziţia, care e deschisă în Odorhei până pe 27 octombrie, o să ajungă şi în alte oraşe din ţară – şi, cu un pic de noroc, şi în marile centre culturale din lume. Multe imagini pot fi deja admirate pe pagina de Facebook Geofolk. Colecţia ar putea fi inclusă şi în Cartea Recordurilor.

„Noi suntem conştienţi că activitatea asta nu e aducătoare de profit”, spune Komoróczy. „Nici nu e ăsta scopul – dar, ca să ne atingem obiectivele, trebuie să facem rost de finanţare. Vrem să aducem lumii ceva mai multă frumuseţe, valoare şi un set necesar de cunoştinţe”.

 

 

Enciclopedia va fi gata la primăvară, cu ajutorul studenţilor informaticieni de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

 

Cifră

55 de țări, inclusiv România, îşi au reprezentat portul tradiţional în imaginile lui Dávid Botond.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri