Gâlceava pe tema vizitei în Israel continuă. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins doleanţa USR de a o chema pe premierul Viorica Dăncilă să dea explicaţii în plenul Parlamentului despre această deplasare la “Ora premierului”. Deputatul USR Cristian Seidler crede că puterea vrea să “acopere incompetenţa Guvernului”. După vizita în Israel, preşedintele Iohannis a cerut public demisia premierului Dăncilă.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a motivat respingerea solicitării USR prin faptul că Viorica Dăncilă nu poate veni la “Ora premierului” deoarece a mai fost şi în luna aprilie, tot la invitaţia opoziţiei, iar regulamentul prevede că premierul vine să dea explicaţii alternativ, la invitaţia puterii, a opoziţiei şi din proprie iniţiativă. Deputatul USR Cristian Seidler afirmă că această prevedere a regulamentului nu e valabilă în cazul “Orei premierului” şi acuză PSD de mistificarea prevederilor regulamentului pentru a muşamaliza neinsprăvirea Guvernului Dăncilă. „Dânşii inversează şi citesc în diagonală două articole ale regulamentului şi preiau ce le convine, unde le convine (…) Noi am vrut să vină (premierul-n.r.) în luna iunie, pentru că regulamentul aşa prevede - alternativ la invitaţia Parlamentului şi alternativ la iniţiativa dânsei, dar domnul Iordache consideră că alternativ înseamnă putere - opoziţie - iniţiativa premierului - ceea ce nu este niciunde, decât la un alt articol care vorbeşte despre altceva”, a afirmat Seidler. Premierul a mai fost în 3 aprilie în plenul Parlamentului, la “Ora premierului”, când PNL a cerut să le explice românilor unde sunt banii din creşterea economică, “ce se întâmplă cu ţara” şi "încotro se îndreaptă”.
Liberalii s-au înfuriat şi ei după decizia Biroului permanent al Camerei. Deputatul PNL Victor Paul Dobre a declarat că majoritatea parlamentară PSD-ALDE evită să asigure prezenţa premierului în Parlament. Dobre crede că e vorba de un abuz premedidat. "Regulamentul aşa prevede, alternativ la invitaţia Parlamentului şi alternativ la iniţiativa dânsei, dar domnul Iordache consideră că alternativ înseamnă: Putere, Opoziţie şi iniţiativa premierului, ceea ce nu este prevăzut decât la un alt articol care se referă la altceva”, a spus Dobre.