„Expresia dată, fără doar și poate, are legătură cu gheața, nu însă cu vreo moașă (persoană ce ține de venerabila «instituție a moașelor»), ori cu vreo strămoașă din neam - chiar dacă în decursul timpului pare a-și fi schimbat sensul. E întâlnită astăzi, în românește, în mai multe variante («Du-te în moașă-ta pe gheață», «E dat/ă în moașă-sa pe gheață», «În moașă-sa/ta pe gheață»)”, ne-a explicat antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unui nou episod al rubricii Dicționar cultural.
Dinspre nemți, via Bucovina
Facem loc, în continuare, admirabilei lecții: „Expresia este cunoscută, la noi, după 1900, mai ales în Bucovina, de unde s-a răspândit în aproape întreg arealul românesc, provenită fiind din spațiul germanic - cu care această provincie românească se afla într-o strânsă legătură. Deloc știută înainte de secolul al XX-lea, își are originea în sporturile nou apărute la întretăierea celor două veacuri, practicate «în echipă» și ridiculizate adeseori de necunoscători”. Mai limpede? „Dintre sporturile de echipă («Mannschaftssport»), cele care nu se desfășurau pe un teren obișnuit primeau un nume adăugitor («pe apă», «pe gheață»). Astfel, un/o «Mannschaft» (echipă) de hochei pe gheață era pomenită mereu în spațiul german ca «Eishockeymannschaft», la început de secol XX fiind cunoscute mai multe «teamuri» (păstrând moda veacului de acum) celebre germane și austriece”.
Ridiculizarea sporturilor noi
„Theodor Speranția - a urmat etnologul Gheorghiță Ciocioi - va fi printre cei dintâi la noi care va ridiculiza jocurile date ale unor grupuri de oameni/«sportivi» («De când doresc să dea de drum/Și-s tot pe gheaţă-aice!.., Și stau cu toţii la un loc/...Că-s tot pe gheaţă pân-acum/... Îţi zice ’ndată la ori-ce, Hop: moaşă-ta pe gheaţă» - «Adevărul pentru copii», 18 august 1903). «Echipa», aflată pe un sloi de gheață, e formată, de altfel, din mai multe persoane (în unele articole, alți autori enumeră: tată, mamă, copii, moașă, cățel, purcel etc.), distracția nefiind deloc pricepută de cei din jur. «Universul» vorbește chiar de o întreagă echipă/grup de «moașe pe gheață», la București, «la cererea acestora» (29 ianuarie 1932)”.
Terminologie populară
În continuare: „Ridiculizarea unor sporturi la începuturile lor, la noi, va naște, de altfel, o adevărată «terminologie» populară: «a juca fotbal» - «a bate purceaua» («mingea»); «a conduce bob-ul» - «a da în bobi» - «România liberă», 15 iulie 1956). Chiar și arta era privită chiorâș («cântă bine la saxofon/e înțepat cu un ac de patefon»)”. Fabulos! „Astfel - a conchis antropologul -, expresia dată a avut mai întâi înțelesul de a lăsa pe cineva în pace și a merge să te dai («să te duci învârâtindu-te») pe gheață cu alții («Mannschaft»), a fi priceput/abil - la fel ca la un sport desfășurat în echipă pe gheață”.
Material secundar 1
O preoteasă a florilor de câmp
Cum se tălmăcește numele păpădiei în românește, de unde provine acest cuvânt delicat? Gheorghiță Ciocioi are din nou cuvântul: „Păpădia are mai multe numiri în limba română, folosindu-se astăzi un nume cunoscut de toată lumea. La origine, este un regionalism greco-vlaho-macedonean, preferat și în zilele noastre pentru această plantă în vestul și parte din sudul Bulgariei (Bansko, Samokov). Ce semnifică «porecla» dată cu care a fost botezată planta, cum se tălmăcește aceasta? Παπαδιά («Papadia») nu este nimic altceva decât numele preotesei, soția preotului (în bulgară - și «popadia», cu același înțeles). Așadar, o «preoteasă» a florilor de câmp...”. Ce frumos!
Ce semnificații are cuvântul „Jercălăi”
„Este un nume de sat și mănăstire în județul Prahova. Provine de la îndeletnicirea cu nume medio-bulgar de «jerkăl»/jerkalov = cioplitor/negustor de pietre de moară. «Jerka» (în medio-bulgară, bulgară etc.) = piatră de moară, roata superioară, de piatră, a unei mori. La rându-i, «jerka» derivă din «jerna», zărna = sămânță, bob (slav.)”, a mai evidențiat Gheorghiță Ciocioi.
Român-sadea
Dar „sadea”? Ce să însemne și cum a ajuns la noi? Din nou Gheorghiță Ciocioi: „Este un termen întâlnit în expresii precum «român sadea». A intrat în limba română pe filieră turcă/turcică, fiind la origine un cuvânt persan: sāde - neamestecat, neîmpodobit cu ceva, simplu, curat. Cea mai veche sursă turcească în care este întâlnit acest termen: Șeyhoğlu, după Marzubânname, 1380”.
Băicoi, un nume cu rezonanțe bărbătești
V-ați întrebat vreodată de unde vine numele orășelului (prahovean) de pe Valea Dâmbului, celebru pentru exploatările de hidrocarburi și băile sărate de la Țintea (sat din componența Băicoiului)? Răspunsul e girat de antropologul Gheorghiță Ciocioi: „Este numele unui vechi sat românesc, astăzi oraș. Aparținând inițial unui moșier numit Baicu. Baikov, Baikoi sunt forme slave ce desemnează «proprietatea lui Baicu»”.
„Să crească mare, să trăiască!”
Și cu asta, basta? „Baiko (Baicu) - a reluat distinsul filolog - a fost un nume de botez, dat mai cu seamă la sud de Dunăre celui întâi născut. Un nume-urare = «să crească mare, să trăiască, să ajungă să aibă frați și surori mai mici». Baiko, de altfel, se tălmăcește în română prin frate mai mare, «nenea», badea, fiind o formă de adresare fratelui întâi-născut”.
Balaban, la mai mare!
Conotațiile termenului „balaban”? „Este un cuvânt de origine persană (pahlavān - curajos, erou). În mai multe limbi turcice, a dat, pe lângă sensul inițial, numele unei specii de șoim. În ultimele veacuri, în Turcia și în Balcani, «balaban» era un termen ce desemna o persoană cu o poziție socială sau oficială înaltă: șef, comandant, om important, încărcat de onoruri. În românește, pe lângă numele propriu-zis, a apărut și verbul «a se bălăbăni» - a se legăna/deplasa într-o parte și într-alta, cel mai adesea sub povara unor lucruri materiale, ori din pricina propriei greutăți, fiind «balaban» - «om mare»”, a mai punctat Gheorghiță Ciocioi.
Bălălău, ecouri țigănești
Dar „bălălău” ce-o însemna? „Este un nume devenit «celebru» la noi - printr-o melodie de mahala din perioada comunistă. Considerat în mod greșit un nume autohton, provine din verbul «a bălălăi». În fapt - a sintetizat antropologul Gheorghiță Ciocioi -, Bălălău este un nume de la sud de Dunăre (Balalov/Bălălov). Întâlnit mai cu seamă în comunitățile de rromi bulgari și turci, dar preluat (ca poreclă, inițial) și de bulgari, a ajuns la nord de Dunăre odată cu migrațiile din Balcani de după 1800. Numele provine din cuvântul țigănesc balalo = părosul”.
În numele revoltei
O altă curiozitate - de unde se trage termenul „Răsmirești”? „Este un nume de localitate în sudul țării. Cei care au făcut neorânduială, răzmeriță în viața unui stat, a unei comunități, izgoniți din această pricină, stabiliți într-un alt loc, unde au format o nouă așezare. Ori așezați într-un anume loc în vremea/din pricina unei răzmerițe. Din slavă/bulgară: «razmirița» - revoltă”, a încheiat Gheorghiță Ciocioi.
„Expresia «Du-te în moașă-ta pe gheață» a avut mai întâi înțelesul de a lăsa pe cineva în pace și a merge să te dai («să te duci învârâtindu-te») pe gheață cu alții”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Ridiculizarea unor sporturi la începuturile lor, la noi, va naște, de altfel, o adevărată «terminologie» populară: «a juca fotbal» - «a bate purceaua» («mingea»); «a conduce bob-ul» - «a da în bobi»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Chiar și arta era privită chiorâș la noi - expresia «cântă bine la saxofon» a fost transformată în «e înțepat cu un ac de patefon»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Παπαδιά («Papadia»/«Păpădia») nu este altceva decât numele preotesei, soția preotului (în bulgară - și «popadia», cu același înțeles). Așadar, păpădia e o «preoteasă» a florilor de câmp”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Băicoi este numele unui vechi sat românesc, astăzi oraș. Aparținând inițial unui moșier numit Baicu. Baiko (Baicu) a fost un nume de botez, dat mai cu seamă la sud de Dunăre celui întâi născut”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog