Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu anunță că etapa a III-a de vaccinare ar putea începe mai devreme

Florin Cîțu anunță că etapa a III-a de vaccinare ar putea începe mai devreme

de Georgiana Oprea    |   

Premierul Florin Cîțu a declarat că a cerut președintului Campaniei națioanel de coordonare a activităților privind vaccinare, colonelul doctor Valeriu Gheorghiță, și ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile necesare pentru ca etapa a III-a de vaccinare să înceapă mai devreme.

România ar urma să primească în luna martie 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, o cantitate mai mare față de cea anticipată inițial.

„În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare, am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie, ţineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem. Este important să continuăm această campanie de vaccinare, le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă, 10,4 milioane, la sfârşitul lui septembrie să fie mai devreme, poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm", a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivel național, au fost vaccinate 1.174.218 de persoane, dintre care 521.650 doar cu prima doză, iar 652.268 cu ambele doze, potrivit INSP.

Subiecte în articol: florin citu vaccinare anti-covid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri