Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de coronavirus la Primăria Timișoara

Focar de coronavirus la Primăria Timișoara

Primăria municipiului Timişoara a fost declarată, miercuri, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, focar COVID-19 activ, după ce şase angajaţi ai Direcţiei tehnice au fost depistaţi pozitiv la teste.

"Primăria Municipiului Timişoara a fost înştiinţată astăzi, de către DSP Timiş de existenţa a şase cazuri confirmate cu COVID-19. Instituţia a devenit, potrivit definiţiei legale, focar în supraveghere. Cele şase persoane activează în cadrul Direcţiei tehnice, unde va începe ancheta epidemiologică şi testarea angajaţilor. Până la aflarea rezultatelor testelor, toţi angajaţii direcţiei sunt în telemuncă. De asemenea, s-a început efectuarea dezinfecţiei atât în birourile Direcţiei tehnice, cât şi în alte birouri din cadrul instituţiei, care au colaborat, în ultima perioadă, cu angajaţii Direcţiei tehnice. Activitatea în birouri era, oricum, redusă, datorită zilelor libere de sărbători şi ca urmare a reorganizării muncii celor 600 de angajaţi, în ture şi în sistem telemuncă. Focarul se va stinge în termen de 14 zile, dacă nu va mai fi identificat vreun angajat pozitiv COVID-19", arată un comunicat al primăriei, remis, miercuri, AGERPERS.

Potrivit Biroului de presă al primăriei, nu se cunoaşte starea în care sunt cei şase infectaţi cu SARS-CoV-2.

În Direcţia tehnică lucrează 80 de persoane, din care 40 lucrează în clădirea primăriei.

Subiecte în articol: focar coronavirus primaria timisoara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri