Soacra şefului Formulei 1, Bernie Ecclestone, a fost răpită în Brazilia iar infractorii cer o răscumpărare de 36,5 milioane de dolari, relatează BBC.
Aparecida Schunck, în vârstă de 67 de ani, mama Fabianei Flosi, a fost răpita la Sao Paulo, vineri seară, reltează publicaţiile Veja şi Globo.
Poliţia nu a comentat incidentul.
Ecclestone, în vârstă de 85 de ani, este unul dintre cei mai puternici oameni din lumea sportului, cu o avere estimată de 3,1 miliarde de dolari.
Bernie s-a căsătorit cu Fabiana la trei ani după ce s-au cunoscut şi după ce a divorţat de modelul croat Slavica Radic.