Fostul șef al ANSVSA Marian Zlotea, care a fost și europarlamentar, condamnat, miercuri, la 8 ani și 6 luni de închisoare, a anunțat că a părăsit România și a cerut statut de refugiat politic în altă țară, după modelul fostului său coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont.
Marian Zlotea a scris miercuri seara, pe Facebook, că este nevinovat, iar condamnarea la 8 ani și 6 luni dispusă miercuri de Curtea de Apel București o consideră „nedreaptă”, „dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate, date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați”.
„Toată povestea s-a creionat în jurul acțiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupție și trafic de influență fără nicio probă în acest sens. Instanta de fond a Tribunalului București a dispus în ceea ce mă privește o pedeapsa de 2 ani cu suspendare pe care bineînțeles că am considerat-o nedreaptă și am atacat-o. Instanța de apel nu a respectat niciun drept la apărare pe tot parcursul procesului schimbând în penultimul termen al pronunțării încadrarea în trafic de influență fără ca acest lucru să se fi solicitat de vreuna dintre părțile implicate”, spune Zlotea.
Fostul europarlamentar PDL consideră că sentința este nedreaptă și „este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL”.
„În acest moment, noul PNL format în urma fuziunii cu PDL nu face altceva decât să arunce peste bord toți liderii vechiului PDL care s-au trezit, în urma acestei fuziuni, cu tot felul de probleme penale. La fel au procedat și cei dinainte, cei de care am încercat să protejez partidul, care au condus țara cu ajutorul instituțiilor de forță care acum s-au pus în slujba noii puteri”, spune fostul europarlamentar.
Marian Zlotea aduagă că va ataca această decizie la ÎCCJ, la CEDO și la toate instituțiile europene abilitate pentru a/și dovedi nevinovăția.
„Oricine va avea curiozitatea de a citi acest dosar va vedea că nu există nicio probă care să mă incrimineze. Plătesc acum exclusiv pentru simplul fapt că nu am plecat capul în fața deținătorilor puterii absolute. Ultimele alegeri parlamentare și tot ce s-a întâmplat cu acestea sunt dovada clară că democrația a fost confiscată în această țară. În 4 decembrie 2020 am fost amenințat că dacă nu voi renunța la monitorizarea procesului electoral din 6 decembrie voi primi o condamnare cu executare în acest dosar. Motiv pentru care nu am mai participat și am plecat din țara și nu am asistat la monitorizarea electorală pe care o desfășuram in calitate de președinte al ATRNU! În acest moment, știind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregătească am părăsit Romania și, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă țară. Cu probele și dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăția, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, spune Marian Zlotea.
Marian Zlotea a fost condamnat la 8 ani și 6 luni pentru fapte pe care le-ar fi făcut în perioada când era preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare.
(sursa: Mediafax)