Violenta furtună "Friederike" s-a soldat cu nouă morţi în Europa de Nord dintre care şase în Germania, unde traficul feroviar a fost în întregime întrerupt joi, relatează AFP.
Operatorul feroviar Deutsche Bahn "suspendă tot traficul pe liniile mari", a declarat unul dintre purtătorii săi de cuvânt pentru AFP.
Compania nu a mai luat o astfel de măsură din 2007, când furtuna "Kyrill" s-a abătut asupra ţării.
După ce a paralizat traficul feroviar în vestul primei economii europene, furtuna Friederike, numită "David" în Franţa şi Belgia, s-a îndreptat spre est, fiind însoţită de vânturi cu viteze de peste 130 km/h, au precizat serviciile meteorologice.
Acoperişul unei şcoli în care încă se aflau copii a fost smuls de o rafală în Thuringia, în estul Germaniei, fără a provoca răniţi.
În masivele muntoase din Harz (centru), s-au înregistrat rafale de vânt de până la 203 km/h, ceea ce nu s-a văzut niciodată în ţară.
Mai devreme, furtuna venită din Marea Nordului a provocat numeroase probleme şi în Olanda, unde numai câteva trenuri şi-au reluat circulaţia joi seară, şi în Belgia.
Circulaţia trenurilor de mare viteză Thalys care leagă Franţa, Belgia, Olanda şi Germania a fost întreruptă în timpul zilei dincolo de Bruxelles. Aceasta va fi reluată vineri în toată Belgia şi în Olanda, a anunţat compania joi seară.
Furtuna a provocat şi anularea tuturor zborurilor de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam în timpul dimineţii, în total 320 de curse aeriene. Mai multe zboruri au trebuit să fie anulate şi pe aeroporturile germane Dusseldorf şi Munchen.
În Germania au murit şase persoane în accidente provocate de furtună, printre care şi doi pompieri.
Un bărbat de 59 de ani a murit în urma căderii unui copac la Emmerich-Elten, în landul Renania de Nord - Westfalia. De asemenea, un şofer de camion de 68 de ani a murit într-un accident rutier, a anunţat poliţia din acest land.
În aceeaşi regiune, un pompier a murit în timpul unei intervenţii, iar un altul şi-a pierdut viaţa în Thuringia.
În landul Brandenburg, în apropiere de Cottbus, la circa 120 km sud de Berlin, un şofer de camion surprins de o rafală a murit pe autostradă. Un şofer de 61 de ani a murit după ce a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un camion în Mecklenburg-Pomerania Inferioară (est).
În Olanda, doi bărbaţi de 62 de ani fiecare au murit după ce au fost loviţi de copaci doborâţi de vânt la Zwolle (nord-est) şi Enschede (est). O şoferiţă din Belgia a murit după ce un copac i-a căzut peste maşină, într-o suburbie din sud-estul Bruxellesului.
Circulaţia rutieră a fost şi ea perturbată, în special în Olanda, unde 66 de camioane au fost răsturnate de rafale de vânt - un record din 1990 - provocând în anumite locuri ambuteiaje monstru, potrivit biroului circulaţiei rutiere.
În Germania, probele de calificare pentru campionatul mondial de sărituri cu schiurile de la Oberstdorf au trebuit să fie anulate.
Numeroşi pasageri blocaţi în gările germane "vor primi un bon valoric pentru un hotel sau vor putea petrece noaptea în tren", a precizat un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn, Achim Strauss.
"Trebuie să ne protejăm pasagerii şi personalul", a mai declarat el pentru canalul de informaţii NTV, fără a putea preciza când serviciul va reveni la normal.
Pagubele trebuie remediate, căile ferate degajate şi traficul "ar urma să se reia ezitant" vineri, potrivit lui.
În Olanda, unde revenirea traficului la normal se anunţă de asemenea foarte lentă, pasagerii adunaţi în gări au utilizat Twitter pentru a căuta un mijloc de transport cu hashtag-ul #StormPoolen (car sharing din cauza furtunii).
Furtuna a provocat pagube şi în Franţa. Circa 3.000 de consumatori au fost privaţi de electricitate în nordul ţării, unde codul portocaliu pentru vânt violent a fost ridicat în cursul dimineţii.
Botezată "David" de serviciile meteorologice franceze, furtuna a fost numită la trecerea sa prin Germania "Friederike", potrivit nomenclatorului istoric folosit de serviciile meteorologice germane. Furtuna nu a făcut obiectul unor măsuri de vigilenţă sporită în Marea Britanie, unde serviciile britanice nu i-au dat un nume, cum s-a întâmplat cu "Eleanor" pe 2 şi 3 ianuarie, numită "Carmen" pe lista franceză.AGERPRES